În ședința de ATOP Botoșani care a avut loc luni, 28 septembrie 2015, consilierul județean Gheorghe Vâzdoagă a luat cuvântul și și-a exprimat opinia vis-a-vis de polițiștii de la postul de Poliție Vorniceni, care au fost sancționați disciplinar după ce au comis abateri de la fișa postului.
Membrul ATOP a declarat că în ședința care a avut loc în comuna sus menționată, oamenii legii luați în vizor au fost cam timorați și în același timp sperianți.
”Nu zic eu că sunt sau nu vinovați dar i-am văzut în acea ședință timorați, i-am văzut în acea ședință incapabili să se apere, i-am văzut în acea ședință parcă speriați și cred că eficiența lor în acel post de Poliție ar fi lăsat de dori. Deci schimbarea indiferent dacă au fost vinovați sau nevinovați a fost o măsură pe care eu o salut. Poate că noi suntem un pic cam duri totuși”, a spus Gheorghe Vâzdoagă, consilier județean și membru în cadrul ATOP Botoșani.
Tot în acest context, consilierul județean a ridicat și problema acelor polițiști tineri care nu au suficientă experiență.
” Eu îmi pun o întrebare, pe polițiști, mai ales pe aceștia tineri, cine îi apără? Știm cu toții, Vorniceniul are o particularitate, nu trebuie să discutăm noi aici și poate că trebuie pe viitor să fiți un pic mai atenți atunci când repartizați cadrele la comune din astea care sunt mai cu problemă. Acolo problemele sunt mult mai complexe mai grave atâta timp cât infractorii, cel puțin din ceea ce s-a spus acolo nu fac nicio apreciere că e corect, că nu e corect, că nu au elementele necesare, sunt ca la ei acasă. Consumă băuturi alcoolice, se urcă la volan, fac întreceri auto, nimeni nu îi întreabă”, a mai punctat Gheorghe Vâzdoagă.
În încheiere, social democratul a sugerat ca în comunitățile cu probleme să fie pus un om al legii care să se impună, atât din punct de vedere al vârstei, cât și a prestanței.
”Problema pe care eu mi-o pun este că ăla certat cu legea are 20 de ani, iar agentul de Poliție are 21, parcă mai mult se tutiesc. În asemenea comunități unde sunt probleme trebuie un om care să se impună, prin prestanță, prin vârstă, maturitate, poate chiar și fizic trebuie să se impună.”, a subliniat Vâzdoagă.
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024