Consilierul municipal Florentin Pietraru a avut o interpelare în şedinţa de Consiliu Local prin care a cerut lămuriri pe marginea modificării regulamentului firmei de ridicat maşini HSR. Totodată, Pietraru s-a arătat dezamăgit de unele afirmaţii făcute de Executivul Primăriei referitoare la amendamentele depuse de consilierii locali care au venit cu propuneri pentru modificarea regulamentului de parcare/blocare/ridicare maşini. „
Am văzut că nu apare problema HSR-ului pe ordinea de zi, nu mă deranjează în nici un fel, dar la solicitarea dv. a Executivului Primăriei noi am depus nişte amendamente. Amendamente catalogate ca fiind prostii, acum fiecare dintre noi ne-am expus punctul de vedere, cu ce am gîndit noi. Sigur că ele au fost catalogate ca prostii de dl. vice Ghiorghiţă şi ca fiind nişte persoane care habar nu avem de lege şi ne băgăm în treabă. Dar noi i-am prezentat aceste amendamente la recomandarea dv., dacă consideraţi că este nevoie e bine, dacă nu, nu. (...) Adică mă deranjează faptul că de la faptul că noi ne-am exprimat opinia în această privinţă, mie mi s-a părut din punctul meu de vedere că aceste amendamente au fost de bun simţ şi m-a deranjat că am fost trataţi grosolan”, a afirmat
Florentin Pietraru, consilier local. Primarul Cătălin Flutur i-a răspuns consilierului că şi în această situaţie, similară cu cea a promovării proiectului de hotărîre privind interzicerea plantelor etnobotanice trebuie să fie urmaţi anumiţi paşi legali.
„Este bine că aţi pus această întrebare pentru că ştiam că o se pună această întrebare. Sunt numai trei amendamente pe care le-am primit de la trei consilieri numai că ar fi trebuit să ştiţi pînă acum că aceste amendamente vor fi discutate, incluse într-un nou regulament pe care trebuie să îl publicăm. Pentru că este de interes general trebuie să îl publicăm şi în şedinţa de luna viitoare vom discuta aceste modificări ale regulamentului ca să respectăm legea. De asta nu este azi pe ordinea de zi această discuţie”, a spus primarul
Cătălin Flutur. În aceste condiţii, proiectul de hotărîre privind modificarea regulamentului va fi luat spre dezbatere în şedinţa de CL din luna februarie a acestui an.