Ultima consilieră locală intrată în plenul municipal în fosta legislatură nu mai este oficial membră a Partidului Social Democrat (PSD) – Filiala Județeană Botoșani. Iar asta s-a întâmplat după o decizie a Curții de Apel Suceava, dar care la acest moment nici nu ajută, dar nici nu încurcă noua majoritate politică din Consiliul Local.
Dar poate fi percepută ca o lecție pentru eventualii „amatori” care ar „trăda” partidul pe listele căruia au fost aleși la alegerile locale.
Daniela Roșu a fost exclusă din PSD anul acesta în mai, după ce într-o ședință a plenului municipal a votat alături de grupul PNL. Decizia a fost luată de Biroul Organizației Locale a PSD Botoșani cu unanimitate de voturi.
Consiliera a contestat decizia de excludere din partid la Tribunalul Botoșani, unde a și obținut o sentință de anulare a excluderii după doar trei termene de judecată.
Decizia nu a fost definitivă, iar PSD a făcut apel la Suceava. Soluția a fost dată în această iarnă, magistrații de la Curtea de Apel Suceava anulând cu totul sentința primei instanțe.
Curtea a apreciat că Daniela Roșu nu a urmat pașii din Statutul PSD Botoșani și s-a adresat direct instanței.
În conformitate cu prevederile statutare ale partidului, decizia de excludere ar fi trebuit să fie contestată în termen de 14 zile la comisia de etică din cadrul PSD.
Curtea a reținut că „legea prevede reguli procedurale privind soluționarea diferendelor dintre membrii unui partid politic sau dintre aceștia și conducerile organizațiilor partidului, precum și organele competente pentru soluționarea acestor diferende (comisii de arbitraj la nivelul partidului și al organizațiilor sale teritoriale, care reprezintă, în realitate, organe proprii cu atribuții jurisdicționale)”.
Cu referire la dispozițiile legale, „membrii unui partid politic trebuie, în cazul diferendelor determinate de excluderea din partid, să parcurgă procedura în fața jurisdicțiilor interne ale partidului, să solicite acestora aplicarea întocmai a prevederilor statutare și doar în cazul în care consideră că aceste organe au încălcat prevederile statutare, să aibă ulterior, posibilitatea sesizării instanței judecătorești”.
Daniela Roșu ar fi trebuit așadar să se adreseze comisiei de etică din cadrul PSD și mai apoi instanței de judecată. Ori, cum această etapă nu a fost parcursă judecătorii de la Suceava au înțeles că reclamanta nu a respectat procedura prealabilă, după ce nu a formulat contestație în conformitate cu statutul partidului.
„S-a adresat direct instanţei de judecată, iar acest fapt face ca acţiunea să fie inadmisibilă. În contextul reținerilor sus-expuse, se apreciază că în mod nelegal, instanța de fond a procedat la respingerea excepției inadmisibilităţii formulării cererii. Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 2 Codul de procedură civilă, va admite apelul, va schimba în tot sentinţa, în sensul că va admite excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi va respinge cererea ca inadmisibilă”
Se arată în motivarea Curții de Apel Suceava
Prin ultima sentință a fost admis apelul PSD-ului, decizia fiind definitivă. Daniela Roșu nu mai este oficial membru în PSD Botoșani. În cazul în care prima sentință a Tribunalului Botoșani i-ar fi fost nefavorabilă, ea și-ar fi putut pierde calitatea de consilier local, în ultimele luni de mandat.
Daniela Roșu este jurist în cadrul Zonei Metropolitane Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile