Circul făcut de consilierii municipali la ședința de joi a continuat, cel puțin parțial, și după terminarea întrunirii. Și aceasta pentru că, cel puțin în cazul PSD-iștilor, scandalul s-a mutat din plenul deliberativului, în interiorul formațiunii politice.
Acolo unde Danielei Roșu i s-a reproșat mai mult au mai puțin voalat că ar fi trădătoare. Aceasta deoarece nu a părăsit întrunirea atunci când majoritatea colegilor săi au făcut-o.
Ea a rămas conectată la tabletele prin intermediul cărora aleșii de la municipiu participă la ședințele de Consiliu Local pe vreme de pandemie și alături de alt PSD-ist, Ioan Brânzei, a asigurat în continuare cvorumul pentru ca dezbaterile să poată continua.
Ba mai mult, a votat pentru prelungirea pe patru luni a mandatelor actualilor membri ai Consiliului de Administrație de la SC Eltrans SA, toți PNL-iști: Carmen Achiței, Cătălin Alexa și Serghi Crăcană.
Spiritele s-au încins, iar consiliera a ținut să facă precizări pe grupul de WhatsApp al Biroului Organizației Locale a PSD Botoșani.
”Dragi colegi, eu am votat așa cum am considerat eu. Pentru patru luni de mandat am considerat că nu trebuie să fiu supusă să aud atâtea jigniri. Oricum, m-am gândit că procedura de predare-primire durează foarte mult și tot zero era pentru PSD. Și mi-a venit în minte ce a zis dl. Cosmin Andrei, când a avut amendament la proiectul de buget pe 2020. Am să-l citez: «oricum până la alegeri nu este timp pentru a se asfalta strada». Așa am considerat și acum. Adică efectul pentru patru luni este zero. Eu am intrat în Consiliul Local pe propriile merite și am dreptul să decid și eu asupra votului meu”,
Daniela Roșu, consilier local PSD.
Explicațiile acesteia nu au făcut altceva decât îi enerveze și mai tare pe unii colegi.
Iar represaliile au și început, în scurt timp fiind eliminată de pe grupul de WhatsApp al PSD Botoșani de la municipiu. Și nu este exclus să urmeze și alte pedepse, chiar și excluderea din partid, care poate atrage pierderea mandatului de consilier local. Numai că PSD are 12 consilieri și PNL 11 și cum procedura de înlocuire a unui ales nu este dintre cele mai rapide, social-democrații ar risca să piardă majoritatea și așa extrem de fragilă pe care o au.
Daniela Roșu este cel mai nou consilier local PSD, începându-și mandatul pe 26 septembrie 209, când i-a luat locul demisionarului Ady Petrușcă.
Dincolo de toate aceste lucruri, pentru botoșăneni este poate însă mai important și altceva. Printre altele, consiliera PSD le-a transmis colegilor că, ”am votat așa cum am apreciat eu în urma circului”.
Ceea ce înseamnă că până și aleșii de la municipiu recunosc că fac circ pe banii contribuabililor în loc să voteze pentru binele acestora.
Iar ceea ce s-a întâmplat ieri în Consiliul Local Botoșani, cu dispute suburbane și limbaj propriu ”băieților de cartier” a fost tocmai pentru un vot exclusiv în interes politic, fiecare partid încercând să își impună propriii oameni în CA-ul de la SC Eltrans SA.
Până la urmă câștig de cauză au avut liberalii cu sprijinul a doi social-democrați.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024