Consilierul local,
Liliana Pădurariu s-a declarat independentă pe ultima sută de metrii, opţiunea sa fiind înregistrată la Prefectură fără ştirea preşedintelui de partid de la Dorohoi, Telus Olariu şi el consilier local. Acesta s-a descurcat singur în campania electorală şi totuşi a reuşit să obţină 500 de voturi, adică egal cu numărul membrilor de partid, faţă de 230 cât a obţinut la europarlamentare.
"Sunt puţine voci în Consiliul Local şi eu mai ridic anumite probleme, îmi fac datoria de a trage un semnal de alarmă. Cât despre pierderea secretarului... până la urmă fiecare cu drumul lui, organizaţia merge mai departe" a precizat
Telus Olariu.
Liliana Pădurariu era secretarul executiv al organizaţiei, omul care avea de întocmit toată documentaţia şi răspundea de încă trei comune arondate filialei. În afara acestui lucru, ea este director al unei importante şcoli dorohoiene, iar ca şi consilier local face parte din diferite comisii.
[[banner]]
„
M-am retras deoarece nu mai aveam timp să mă pot ocupa îndeaproape de treburile partidului. Încet, încet voi renunţa la diferite activităţi pentru a acorda mai multă importanţă familiei mele. Când m-am înscris în politică nu era atât de multă agitaţie, acum nu mai ai timp de nimic, iar eu sunt omul care studiază documentele înainte de a da un răspuns, un vot responsabil. Îl simpatizez în continuare pe Dan Diaconescu, nu am nimic cu partidul şi îl sprijin pe actualul primar deoarece oraşul se vede că înfloreşte" a afirmat
consilierul Liliana Pădurariu.
Ca independenţi s-au declarat încă doi consilieri: Daniel Irimia de la PNL şi Geta Luca de la PC. Consiliul Local Dorohoi are în componenţă din 19 membri, opt din PSD, trei din PDL, patru PNL, unul PP-DD şi trei independenţi.
Mihaela AMARINE
CITEȘTE:
Lovitură de proporții pentru aghiotanții lui Diaconescu : Partidul la un pas de radiere - DOCUMENT