În timp ce şefii unor unităţi medicale fac tot ce le stă în putinţă pentru a nu trece în subordinea Spitalului Judeţean, alţii nu ştiu ce să mai facă pentru a se comasa cu „Mavromati”. În cea de a doua categorie intră diriguitorii Spitalului Orăşenesc Darabani care, deşi nu le-a cerut cineva oficial, au hotărât să treacă la acesta.
Proiect iniţiat în urma tratativelor cu „dr. Rodica Huţuleac şi dr. Mavromati”,
Conform
Dărăbăneni.ro, consilierii locali s-au întâlnit din nou vineri în şedinţă extraordinară pentru a analiza o nouă posibilitate de salvare a unităţii sanitare din localitate. Noul proiect de hotărâre prevede trecerea managementului Spitalului Orăşenesc Darabani din subordinea CL Darabani, sub tutela Consiliului Judeţean, în vederea înfiinţării la Darabani a unei secţii exterioare a Spitalului „Mavromati”. Primarul Ghiorghi Burlacu a explicat că a iniţiat acest proiect de hotărâre în urma discuţiilor pe care le-a purtat cu
„dr. Rodica Huţuleac şi dr. Mavromati”, confundând pe moment titulatura Spitalului Judeţean cu managerul unităţii, dr. Ovidiu Mimor. Consilierii locali au fost vizibil afectaţi de declaraţiile edilului urbei din şedinţa trecută, în care i-a catalogat pe aleşii locali şi medicii prezenţi în sala de şedinţe principalii vinovaţi de tergiversarea redeschiderii unităţii sanitare.
„Trebuie să dispară ideea că doctorii şi consilierii nu au vrut spital la Darabani. Acela a fost un aranjament. Noi dorim spital, dar unul de stat. Cine doreşte să înfiinţeze un spital privat aici este liber să o facă, dar să-l construiască singur”, a spus
consilierul Gheorghe Smochină.
„Ce, ne doare mâna să semnăm o hârtie?”
Liberalul Ion Hriţcu l-a şicanat şi el pe primar:
„Mă întreb de ce nu aţi adus televiziunea şi astăzi, pentru că este acelaşi interes. Şedinţa trecută a reprezentat un spectacol ieftin pentru promovarea imaginii unuia şi denigrarea celorlalţi”. Consilierul Lucian Florea a fost şi el contrariat de faptul că edilii locali au primit pe lângă proiectul de comasare cu Spitalul Judeţean şi un model de contract de asociere în participaţiune între clinica privată a dr. Filip de la Bucureşti şi Spitalul Orăşenesc Negreşti.
„Este regretabil că s-a ajuns în această situaţie. Noi luptăm aici pentru o cauză”, s-a adresat
liberalul Lucian Florea primarului.
Ghiorghi Burlacu a spus că el a intenţionat să meargă pe două piste: spital privat şi de stat, susţinând încă o dată că
„este nevoie de spital la Darabani, indiferent cum”. Mai mult, edilul urbei le-a oferit aleşilor locali o replică care a generat rumoare în sală:
„Ce, ne doare mâna să semnăm o hârtie?”
… Şi au votat „cu două mâini”
Consilierii locali au votat în final „cu două mâini” acordul de principiu de comasare a Spitalului Orăşenesc Darabani cu Spitalul Mavromati Botoşani. Dacă unitatea spitalicească din localitate va deveni secţie exterioară a celui mai mare spital din Botoşani, rămâne de văzut dacă personalul medico-sanitar va reveni în Darabani, deoarece majoritatea sunt angajaţi în prezent la Spitalul Municipal Dorohoi.