Consilierii judeţeni s-au împotrivit miercuri intrării într-un parteneriat financiar cu Consiliul Judeţean Suceava cu privire la Aeroportul Salcea. Majoritatea acestora au avut opinii critice vis-a-vis de adresa oficială primită din partea preşedintelui CJ Gheorghe Flutur. „Nu cred că avem ce vota aici, nu ştim în ce condiţii, ce drepturi şi obligaţii avem aici, dar mi se pare ciudat că, după ce abia avem să dăm cîţiva bani la comune, să dăm la aeroport. Nu ştiu dacă ne permite legea să dăm, o să vină şi cei de la Brăila să le dăm bani pentru podul de peste Dunăre”, a afirmat consilierul Mihai Darie.
„Resursele bugetare pe care le avem la momentul acesta nu ne permit”
Vicepreşedintele CJ Cătălina Lupaşcu a recomandat să se ia exemplul Aeroportului Bacău, care a accesat fonduri europene pentru modernizare, în timp ce consilierul Eugen Niţură, menţionînd că tot mai multe instituţii pleacă din Botoşani spre judeţele vecine, a solicitat ca nu cumva Botoşani să aibă o poziţie secundă într-o eventuală claborare. „Dacă ai o defecţiune că ţi s-a ars un bec în casă trebuie să suni la Vaslui”, a afirmat Niţură.
În final, preşedintele CJ Botoşani Mihai Ţâbuleac a propus să se formuleze un răspuns în care să se arate că „resursele bugetare pe care le avem la momentul acesta nu ne permit”, dar că există disponibilitatea în vederea creării unei asociere cu scopul atragerii unor fonduri de la Uniunea Europeană pentru modernizarea aeroportului.
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024