Plenul Consiliului Municipal se va întruni vineri, 16 ianuarie 2014, cu începere de la ora 9:00, într-o şedinţă extraordinară care are pe ordinea de zi două proiecte de hotărâre, ambele privitoare la Filarmonica de Stat Botoşani.
Primul dintre acestea este pentru modificarea Hotărârii de Consiliu Local nr. 349/2013 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi desfăşurare a concursului de management, caietului de obiective, condiţiilor de participare pentru concursul de ocupare a funcţiei de manager la Filarmonica de Stat Botoşani.
Al doilea este iniţiat pentru completarea unei alte HCL care face referire la comisia de evaluare şi soluţionare a contestaţiilor de la concursul de management pentru funcţia de director de la instituţia de cultură.
Primarul Ovidiu Portariuc propune astfel mărirea numărului de membri din comisia de concurs de la trei la cinci, prin adăugarea unui reprezentant al Ministerului Culturii şi a unui director de filarmonică din ţară. Momentan Filarmonica de la Botoşani este condusă cu titlu de interimat de Liviu Buiuc.
(G.E.)
CITEŞTE:
Concertul de Anul Nou repetat la Filarmonică şi pentru săraci