În data de 2 aprilie 2024, 300 de consilieri de probațiune din toată țara, afiliați sau neafiliați Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune și ai Sindicatului PROLEX din România, au protestat în fața Palatului Victoria din București, ca urmare a faptului că nu și-au primit integral salariile de la începutul anului.
Consilieri de probațiune din trei județe – Bistrița Năsăud, Alba și Sibiu au intrat în greva foamei, iar cei rămași la sedii au protestat prin grevă japoneză.
O delegație formată din consilieri și șefi servicii din Alba, Bistrița Năsăud, Brașov, București și Olt, împreună cu liderul Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune (SNCSP) a fost primită în audiență de către șeful Cancelariei Prim Ministrului, domnul Alexandru Mihai Ghigiu, împreună cu doamna Secretar de stat Adeline Dan, care au analizat situația și au promis că Guvernul va identifica o soluție, până la data de 1 mai 2024 pentru completarea bugetului Direcției Naționale de Probațiune pentru tot anul 2024.
SNCSP a subliniat ideea acordării, de urgență, a salariilor integrale, cu atât mai mult cu cât, din comunicarea Direcției Naționale de Probațiune rezultă că în prezent există buget pentru următoarele luni, situația fiind problematică doar pentru a doua jumătate a anului.
SNCSP apreciază deschiderea premierului, domnul Ion Marcel Ciolacu și dorința de a înțelege și rezolva problemele sistemului de probațiune, având speranța că acest demers va determina un dialog social funcțional între factorii decizionali – Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor și Guvern, au transmis reprezentanții SNCSP într-un comunicat de presă.
În situația nesoluționării solicitărilor, consilierii de probațiune vor reveni la forme radicale de protest, cum este cea a grevei foamei și pe care liderii de sindicat nu o încurajează. Atragem atenția Guvernului că strategiile de dezvoltare a unui sistem se realizează cu oameni, profesioniștii fiind cea mai importantă resursă a sistemului de probațiune.
În lipsa alocării fondurilor necesare pentru plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute anterior prin Ordin de Ministru și Ordonanța de Guvern, acest sistem se va dezechilibra și mai mult, și va antrena costuri înzecite atât pentru guvern cât și pentru societate.
(Comunicat SNCSP)
(Foto: publisind.ro)
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile