Nu mai puţin de trei interpelări ale consilierilor judeţeni făcute în cadrul şedinţei de CJ de luni au făcut referire la situaţia Spitalului Judeţean Mavromati. Consilierul PRM, Dumitru Codreanu a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că, în incinta unităţii spitaliceşti anumite lucrări efectuate pun în pericol siguranţa celor care sunt spitalizaţi, cum ar fi un tunel, care ar fi construit în mod necorespunzător.
„La Spitalul Judeţean Mavromati am fost eu personal fiind chemat acolo şi am constatat că un tunel pe unde se aduce mîncare de la bucătărie este construit perpendicular pe scara de incendiu. Acolo nu este funcţional absolut nimic. Dacă se întîmplă ceva la Spitalul Judeţean bolnavii şi personalul nu se pot evacua. Eu am avut chiar azi o discuţie cu directorul spitalului şi el spune că nu sunt fonduri. Lucrarea trebuie făcută pentru a da funcţionalitate scării de incendiu. Acolo a fost dat un aviz dar este o lucrare făcută de-andoaselea”, a afirmat Dumitru Codreanu, consilier judeţean. Preşedintele CJ, Mihai Ţâbuleac a afirmat că, deja a fost demarată o acţiune de verificare a unităţilor spitaliceşti de la nivelul judeţului Botoşani. De asemenea, preşedintele CJ a afirmat că, s-a solicitat sprijinul şi companiei E-ON pentru a se verifica instalaţiile electrice, apel care a rămas însă fără un răspuns favorabil întrucît cei de la Electrica ar fi sugerat CJ-ului să contracteze o firmă privată de profil. De asemenea, o altă interpelare a aparţinut consilierului Vasile Andrieş care s-a interesat din nou de situaţia datoriilor înregistrate de Spitalul Judeţean Mavromati, dar şi cine va stinge aceste debite, odată cu trecerea spitalelor publice la autorităţile locale. Şi Rodica Huţuleac a ţinut să atragă atenţia şi asupra numărului mare de internări la Mavromati, în condiţiile în care acestea sunt făcute cu bilet de la medicul de familie, excepţie făcînd doar urgenţele. Potrivit Rodicăi Huţuleac, doar 30% dintre aceste internări se încadrează în limitele legale, astfel a fost solicitată conducerii CJ a se indentiifca o soluţie pentru evitarea cheltuielilor inutile şi în interesul medicilor.