Absenteism cauzat de ședințele ”ilegale”
Consilierii liberi informează printr-un comunicat de presă că au luat act de comportamentul dictatorial şi complet în afara legii al primarului municipiului
Dorin Alexandrescu şi al aparatului dumnealui de specialitate cu privire la organizarea şedinţelor publice de CL şi funcţionarea aparatului legislativ drept pentru care fac următoarele precizări:
- Noi consilierii PNL nu acceptăm să fim numiţi în public „chiulangii” pe motiv că absentăm nejustificat de la şedinţele CL. Acest „statut” face parte din planul diabolic al primarului Alexandrescu de a discredita consilierii noştrii, care, ţinem să-i reamintim alesului local, reprezintă fiecare în parte votul democratic a 750 de dorohoieni. Absenteismul nostru se datorează faptului că şedinţele de CL la Dorohoi sunt convocate ILEGAL.
- Nu acceptăm să fim anunţaţi de desfăşurarea unor şedinle de CL extraordinare sau „de îndată” atât timp cât cadrul legal existent nu necesită acest lucru, doar cu câteva ore înainte de şedinţă.
- Nu putem veni la ordinul primarului ori de câte ori pune dumnealui portarul să anunţe aşa zisele şedinţe.
”Legea ne obligă să fim documentați”
- Noi nu venim la şedinţe pentru a lectura atunci proiectele ce urmează a fie dezbătute. Legea ne obligă să fim documentaţi şi să avem la mapă orice proiect care urmează să se discute. În ultimii ani, s-a creat o modă ca doar primarul şi numai primarul să ştie ce urmează să se discute şi să se aprobe.
- Cetăţenii trebuie să ştie că de multe ori noi ne prezentăm la şedinţe doar pe baza unui opis ce conţine un număr de proiecte ce urmează să fie dezbătute, fără documentaţia legală. În plus, chiar şi aceste opisuri sunt falsificate cu câteva minute înainte de şedinţe şi apar de fiecare dată proiecte noi care iniţial nu figurau.
- Noi, consilierii PNL, nu vrem să fim părtaşi la fărădelegi, iar dacă
Dorin Alexandrescu doreşte să scoată castane din foc cu mâna altora este problema domniei sale. Să-şi asume responsabilitatea în mod public asupra multor decizii luate în ultimii ani pentru care s-a cerut votul nostru după ce acestea deja au fost puse în aplicare şi au produs efecte juridice şi financiare. Cerem să fim convocaţi în termenele legale la şedinţe şi să avem documentaţia necesară pentru a judeca corect şi cinstit ce se doreşte să se facă în municipiu.
Investițiile actuale din Dorohoi monitorizate de instituții europene
- Reamintim executivului Primăriei că investiţiile actuale din Dorohoi sunt monitorizate de instituţii europene abilitate întrucât orice ban trebuie justificat legal. Cele 8 milioane de euro au fost alocate Dorohoiului în timpul unei guvernări de dreapta lucru pe care
Alexandrescu uită acum să-l spună.
- Nu acceptăm să mai participăm de astăzi înainte la şedinţe de CL care au loc în biroul primarului.
Consilierii locali nu sunt subordonaţii primarului! Nu mai vrem să fim umiliţi!
Vrem să ne vedem copiii crescând într-o țară europeană
În concluzie, domnule primar vă solicităm să intrăm odată şi odată în legalitate şi să nu ne mai faceţi să votăm pe genunchi lucruri dorite doar de dumneavoastră. Suntem ca şi dumneavoastră aleşi de oameni şi răspundem în faţa legii cu toţii la fel. Noi nu ne credem mai presus de lege aşa cum avem impresia că vă credeţi dumneavoastră. Vă reamintim că în România orice faptă de corupţie sau abuz se pedepşeşte. Vrem să ne vedem copiii crescând într-o ţară democratică fără frica că organele statului ne vor cere socoteală vreodată pentru că ne-am pus semnătura pe o hârtie necitită sau scrisă cu sute de subînţelesuri şi ilegalităţi! Vă mulţumim în speranţa că aţi înţeles mesajul nostru!.
CITEȘTE:
Consilierii trag chiulul de la ședința extraordinară de Consiliu Local la Dorohoi