Unul dintre proiectele de hotărâre care au fost cuprinse pe ordinea de zi din cadrul şedinţei ordinare de Consiliu Local de la finele lunii precedente a fost privitor la aprobarea tarifelor pentru serviciul de colectare, transport şi eliminare finală a deşeurilor municipale, a tarifelor de închiriere recipiente precolectare deşeuri şi a tarifelor de transport şi depozitare deşeuri rezultate din construcţii şi demolări.
Proiectul a fost adoptat de consilierii municipali, în normativ fiind inclusă şi majorarea taxei speciale de salubritate care în anul 2012 este mai mare cu 9% faţă de 2011, ceea ce înseamnă o creştere de la 5,25 de lei per persoană pe lună la 5,7 lei. Pentru activitatea de colectare, transport , depozitare şi eliminare finală a deşeurilor tariful aplicat către Primăria Botoşani a fost ajustat de la 135 de lei per tonă fără TVA la 145 de lei. Pentru agenţii economici, instituţii sau populaţia de la case se va percepe un tarif de 44 de lei per mc faţă de 41 de lei, creşterea fiind de 7,4%.