Grupul consilierilor locali PNL decide să nu participe la Ședința Extraordinară a Consiliului Local din data de 15 iunie 2022, ora 10:00.
Iar aceasta ca protest față de proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi la punctul 10 care face referire la studiul de fundamentare privind reorganizarea unor servicii publice de interes local.
”Considerăm că studiul supus aprobării Consiliului Local, privind reorganizarea Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement prin divizarea parțială și transmiterea patrimoniului administrat de aceasta, aferent Serviciului Intervenții Edilitare și Serviciului Amenajare Spații Verzi către Serviciul Public de Administrare a Piețelor, Oboarelor și Cimitirelor, nu reprezintă o analiză reală, profesionistă, în vederea reorganizării unor servicii publice, ci o formă mascată de modificare a structurii manageriale în interesul unei grupări politicianiste”, transmit consilierii locali PNL.
Invocarea unor argumente precum “este cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, deoarece Serviciul Public pentru Administrarea Piețelor, Oborului și Cimitirelor are venituri proprii, aspect care ar duce la degrevarea bugetului local” nu are niciun fundament real, știut fiind faptul că și Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement are venituri proprii, arată aceștia.
De asemenea, mai spun consilierii locali PNL, din lectura ”studiului”, ”nu înțelegem care sunt beneficiile acestei modificări administrative și cum crește gradul de eficiență în administrația publică locală”.
”Datoria noastră, în calitate de consilieri locali, față de botoșăneni, ne obligă să luăm atitudine și să le apărăm interesele, nu pe cele ale unei clici iresponsabile. Nu putem fi părtași la așa ceva, activitatea noastră de consilieri municipali fiind legată de cetățenii care ne-au votat. În concluzie, nu vom participa la această ședință extraordinară și considerăm inutilă această mascaradă pusă în scenă sub titlul de măsură privind reorganizarea unor servicii publice de interes local”.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024