Consilierii locali PNL au propus o serie de amendamente prin care s-a dorit reducerea cotei de impozit pentru clădirile deținute de persoane juridice de la 1,4 la 1,2%. De asemenea, s-a cerut o schemă de ajutor de stat persoane juridice pentru a fi eliminată presiunea datoriilor înregistrate în ultimii doi ani de zile. Nu în ultimul rând consilierii au propus ca taximetriștii să fie scutiți de la plata taxei pentru locurile de parcare. Discuțiile s-ai întins de-a lungul a câteva zeci de minute, fără nici un rezultat concret. Primarul i-a cerut șefului de la
Direcția de Impozite și Taxe Locale să ia cuvântul pentru a explica ce înseamnă și care ar fi impactul acestor modificări de taxe.
”Nu este necesară reducerea taxei la taximetriști. Această taxă pentru persoanele fizice este de 0,50 de bani pe zi. Probabil ați urcat într-un taxi, este 2 lei doar pornirea. Iar această taxă reprezintă 25% din acest preț și de asta nu cred că este necesară această reducere”, a spus printre altele
Dumitru Neamțu, director adjunct DITL. Pentru reducerea impozitului de la 1,4 la 1,2% pentru clădiri, efortul financiar s-ar ridica la suma de 16 miliarde de lei vechi. De asemenea s-au cerut modificări și la taxa pentru publicitate.
După o pauză de consultări s-a propus ca impozitul pe clădiri la persoane juridice să fie redus la 1,3%, taxa de parcare la taximetriști să fie înjumătățită iar cea pentru publicitate menținută la nivelul actual.
S-a trecut la vot. Proiectul în faza inițială a picat. ”
Eu aș vrea să își asume fiecare se votează. Să semneze”, a spus
Mihaela Huncă după vot. „
D-na Huncă la fiecare proiect fiecare vot rămâne înregistrat, nu vreau să declar, că a declarat, că voi declara ceva. Când am apăsat pe buton, mi-am asumat votul”, i-a răspuns
Cătălin Alexa.
”
În urma consultărilor cu dl. secretar propun retragerea acestui proiect de pe ordinea de zi și repunerea lui în ședința din 29 decembrie. Nu ne putem juca cu astfel de lucruri, avem nevoie și de părerile avizate ale specialiștilor”, a intervenit și
Ovidiu Portariuc.
Proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele botoșănenilor a fost retras de pe ordinea de zi.
(G.E)
CITEȘTE:
Pensionarii își iau ADIO de la tichetele sociale