Proiectul cuprindea delegarea de gestiune directă către Servicii Publice Locale (SPL) şi atribuirea directă prin concesiune a serviciului de comunitar de utilitate publică pentru administrarea, amenajarea, întreţinerea şi expoatarea zonei de agrement, patinoarul articifial, de către această societate.
Pentru că nu au fost prezenţi suficienţi consilieri la şedinţă care să voteze, proiectul s-a amânat pentru mâine după-amiază, pentru o nouă şedinţă.
„Am cerut o şedinţă extraordinară datorită faptului că există un sponsor care vrea pe 6 decembrie să ofere un spectacol cu patinatori profesionişti. Cred că evenimentul, nu va fi amânat, va avea loc indiferent de deciza consilierilor şi adresăm o invitaţie ca toţi dorohoienii să vină acolo, mai mult decât atât ne gândeam ca primele două zile să fie gratuite” a menţionat
primarul Dorin Alexandrescu în timpul şedinţei.
Din cei 19 consilieri au fost prezenţi doar 12, iar consilierii care au lipsit au fost unul de la PP-DD, trei PDL, doi PNL şi unul independent. Fostul viceprimar şi consilier PNL, Constantin Bursuc nu a putut fi prezent din motive medicale, dar a făcut câteva observaţii.
„
Nu se poate ca redevenţa pentru patinoar să fie făcută de contabilul SPL şi la un preţ atât de mic, trebuia să fie realizată de un expert autorizat, pentru că noi votăm în cunoştinţă de cauză. Aşa, avem un bun care se va amotiza în zeci de ani” a precizat
Constantin Bursuc. Tariful calculat de contabilitatea SPL şi propus este de 8 lei inclusiv cu TVA.
Deschiderea patinoarului din Dorohoi va avea loc pe 6 decembrie de la ora 17.00, cu deschidere în fiecare zi între orele 14:00 şi 22:00.
Mihaela AMARINE
CITEȘTE:
Ce ți-o fi și cu internetul ăsta! Primarul de Dorohoi descumpănit după o ședință de CL: Am, așa, un gust amar