Consilierul de la cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean care s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident rutier a mai renunţat la o funcţie în decursul zilei de miercuri, 15 ianuarie 2014. Anunţul a fost făcut de fostul său şef.
Florin Ţurcanu a declarat că Andrei Leonte, fostul său consilier a renunţat şi la calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al societăţii Nova Apaserv SA.
„Nu fac nici cel mai mic rabat. I-am cerut demisia unui consilier pe care l-am crescut din 2009 şi sunt prieten cu taică-su de foarte mulţi ani. Asta înseamnă că nu fac rabat de la respectarea legii şi de la respectarea consumatorului. Nu fac nici cel mai mic gest de a proteja pe nimeni”, a declarat
Florin Ţurcanu, preşedintele CJ.
Şeful CJ a mai menţionat că demisia i-a fost adusă astăzi la birou de către cel vizat despre care a ţinut să arate că se va descurca din punct de vedere financiar.
„Vă informez că dl. Andrei Leonte a demisionat din CA de la Nova Apaserv începând de astăzi ca să vedeţi că nu stă în 10 milioane. O să scoatem la concurs şi care va îndeplini condiţiile şi care mai vrea să se mai ducă, să meargă”, a mai spus
Ţurcanu.
Florin Ţurcanu i-a luat apărarea în mai multe rânduri lui Andrei Leonte despre care a declarat că ar fi fost victima unei capcane după ce i s-ar fi pus anumite pastile în alcool.
(G.E.)
CITEŞTE:
Oficial : consilierul lui Ţurcanu cercetat pentru două infracţiuni – AFLĂ-i alcoolemia
[[banner]]