Două proiecte majore de dezvoltare a infrastructurii de trasee cicloturistice în județul Botoșani au fost depuse la finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Valoarea celor două proiecte, care reunesc patru județe din Moldova, se ridică la aproximativ la 36,5 milioane de euro, în timp ce valoarea investițiilor ce vizează județul Botoșani este de 11 milioane de euro.
Cel mai important proiect, în care Consiliul Județean Botoșani este lider, vizează dezvoltarea a 205 kilometri de traseu cicloturism pentru dezvoltarea ecoturismului în zona de sud-vest a județului și încurajarea folosirii bicicletei ca mijloc de transport alternativ. Parteneri sunt consiliile județene Suceava și Iași, Romsilva și primările orașelor și comunelor străbătute de traseul cicloturistic. Din totalul de 205 kilometri, 114 sunt în județul Botoșani, 55 în Suceava și 36 în Iași.
„Ruta velo pe care o propunem spre finanțare pleacă de la Fetești, din apropierea Aeroportului Salcea, spre Pătrăuți, urmând să ajungă la Mănăstirea Dragomirna, Adâncata, Hănțești, pe teritoriul județului Suceava. În județul Botoșani intră la Bucecea și continuă spre Huțani (Vlădeni), Corni, Poiana (Vorona), Vorona, Mănăstirea Voronei, Drumul Mănăstirilor, Pădureni (Coșula), Flămânzi, Rădeni (Frumușica), după care se trece în județul Iași la Deleni și Hârlău, pentru a reveni pe teritoriul județului Botoșani cu o ramificație spre Mănăstirea Balș, iar axul principal continuând spre comuna Tudora, pe lângă Lacul Pârcovaci. De la Tudora, traseul continuă spre Joldești și se încheie în Suceava, la Gara Liteni. Este un traseu care presupune o mare încărcătură ecumenică, unind cele mai importante obiective turistice din zona de sud a județului Botoșani, respectiv salba de mănăstiri: Vorona, Sihăstria Voronei, Schit Oneaga, Mănăstirea Coșula și Mănăstirea Balș. De asemenea, traseul urmărește cursul râului Siret și trece prin apropiere de izvoarele Bahluiului și prin zonele cele mai pitorești ale județului Botoșani”,
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
În cel de al doilea proiect, Consiliul Județean Botoșani este partener cu consiliile județene Iași și Vaslui. Traseul propus măsoară 236,88 kilometri, din care 16,73 în județul Botoșani, 4,25 în județul Vaslui, iar restul în județul Iași. În județul Botoșani, va traversa comuna Prăjeni și orașul Flămânzi, iar valoarea pe acest sector este de aproximativ 1,5 milioane de euro.
„Prin cele două proiecte se intenționează a dezvolta peste 130 de kilometri de circuit velo în județul Botoșani. A fost o muncă uriașă pentru a scrie și depune aceste cereri de finanțare pe PNRR, echipa de proiect a Consiliului Județean Botoșani demonstrând foarte multă determinare și profesionalism, motiv pentru care țin să le mulțumesc. Reiterez faptul că, la nivelul CJ Botoșani, vom valorifica orice oportunitate de finanțare pentru a accelera procesul de dezvoltare a județului”,
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024