La Botoșani se va deschide primul muzeu al comunismului din România. Muzeului vieții cotidiene în comunism (MuViCC) ar trebui să devină o instituție de cunoaștere a istoriei recente, un obiectiv turistic important în zona de Nord-Est a României și, nu în ultimul rând, un segment important din viața socială a orașului Botoșani. Și asta întrucât, printre anexele muzeului ar exista și un spațiu adecvat petrecerii timpului liber al tinerilor.
În toamna anului 2013, se lansa la Primăria din Botoșani ideea construirii Muzeului vieții cotidiene în comunism. Un proiect cu o viziune muzeografică nouă, modernă și spectaculoasă, cu mai multe niveluri de promovare a istoriei comunismului românesc, pornind de la intrarea în contact cu faptele cotidiene ale acelei perioade, până la cunoașterea contradicțiilor sistemului politic totalitar, care a sfârșit cu una dintre cele mai crude dictaturi.
În România nu există nici până la această dată un alt proiect de muzeu al comunismului, cu o viziune nouă și coerentă, care să încerce o abordare largă a comunismului. Există mai multe memoriale, care au ca temă viața din închisorile politice - dintre care iese în evidență Memorialul de la Sighet -, și mai multe expoziții care se limitează la prezentarea sumară a unor secvențe din viața în comunism.
La Botoșani, directorul proiectului MuViCC este scriitorul Constantin Iftime. Născut pe 15 iulie 1957, în satul Zlătunoaia, județul Botoșani, Constantin Iftime a absolvit Institutul Politehnic din Iași. În 1993, publică volumul de convorbiri ”Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan”, Editura Contraria, iar în 1994, un alt volum de dialoguri cu romancierul Nicolae Breban, ”Confesiuni violente” (Editura Du Style). În 2012 iese de sub tipar primul său volum de poezie, ”Vreau altă realitate. Artă, merg pe mâna ta” (Editura Tracus Arte, Premiul de debut al Asociației Scriitorilor din București), urmate, în 2013, de ”Eseul carnivor” (Editura Tracus Arte), ”Zlătunoaia pentru toți” (Editura Gri, 2013), ”Elefantul de câmpie” (Editura Cartea Românească, 2014), ”Cartea Elsaco” (Editura Elsaco, 2015), ”Aici nu va mai fi liniște oricum” (Editura Tracus Arte, 2015). A colaborat la volumul ”Amicus Plato sau... despărțirea de Noica” (Editura Eikon, 2006). În 2016, la Editura „Cartea românească”, i-a apărut romanul „Copiii sălbatici”, a cărui temă pornește de la dosarul făcut de Securitate, în anii 80, elevului Mugur Călinescu. Constantin Iftime este directorul proiectului MuViCC și coordonatorul acestui volum.
-Domnule Constantin Iftime, care este, în acest moment, stadiul proiectului Muzeului Comunismului din Botoșani?
-Noi am inițiat acum șase ani un proiect mai mare de muzeu al comunismului. Au existat mai multe variante și am decis să alegem ca sediu hala CET, care era părăsită în capătul Botoșaniului. Au mai fost și alte idei, de pildă Dan Lungu propunea să facem un apartament de tip comunist. Eu știam povestea asta, erau foarte multe în țară și nu era foarte interesant pentru Botoșaniul de la capăt de țară. La Botoșani voiam un muzeu pe care să-l conectez la rețeaua de turism internațional care lega nordul Moldovei de zona de sud. Și chiar am discutat cu mai multe agenții de turism care ne-au asigurat că, în cazul în care se va face un asemenea muzeu, el va fi atașat pe o astfel de hartă. Eram fericit atunci, dar nu știam ce urmează.
-În ce sens?
-În sensul că, până astăzi, deși este o aprobare a Consiliului Local, nu am primit efectiv acest sediu ca să pot face dosar pentru finanțare europeană. Când am venit aici, la București, unde făceam un master în comunism, decanul de atunci a spus: dacă muzeul este pe srl, mâine vă dau niște consilieri care vă vor consilia ca să primiți 200-300 de mii de euro, erau niște fonduri norvegiene. Eu am refuzat atunci, pentru că eram fidel într-un fel parteneriatului cu Primăria Botoșani. Nu știam că urmează niște lucruri atât de dificile.
- Ce s-a întâmplat între timp?
-Am făcut și un concurs de proiecte pe această hală, am ales și doi arhitecți, unul a făcut la Londra facultatea, altul în Danemarca, plus un irlandez care a și câștigat. Cu bani minimi și un premiu. Nici atunci nu am fost mulțumit. Apoi am întâlnit la București un profesor din comisiile de doctorat la facultatea de Arhitectură, i-am prezentat proiectul, numai că pe el l-am atras în a face un proiect în hala CET pe un singur obiect. Și bătrânul profesor, care făcuse proiecte prin America de Sud, mi-a creat aceste planșe, a venit la Botoșani, a prezentat și la Primărie. El a publicat și o carte pe această temă, despre muzeul unui singur obiect de la Botoșani, dar nici atunci nu s-a făcut mai nimic. Așa că am bătut cu pumnul în masă și am primit acest sediu din Piața 1 Decembrie. Dar era un spațiu de 50-60 de metri pătrați. A trebuit să sparg un perete, să consolidez, să pun grindă. Acolo, în centrul vechi, toate clădirile de la parter sunt atacate de mucegai. Era aproape imposibil să facem acolo un muzeu. Dar cu eforturi, cu bani de la noi, cu ajutor din partea unor firme precum Elsaco, Electroalfa, am reușit cât de cât să amenajez acolo un viitor muzeu Mugur Călinescu.
-De ce v-ați oprit la Mugur Călinescu?
-De ce acest caz? Poate a fost singurul elev revoltat în anii 80 în România. S-a făcut film, s-a făcut teatru, dar la Botoșani nu se știa aproape nimic despre el. Eu între timp am făcut o cercetare istorică pe acest caz cu interviuri. Interviuri cu foști securiști, interviuri cu foști colegi, foști profesori, interviuri cu tatăl, chiar și din arhiva Securității pe probleme de învățământ din anii 80. Și am făcut un studiu cu acest caz Mugur Călinescu. Dar muzeul, deși centrat pe acest caz, va mai avea și niște componente educaționale. Este o istorie a comunismului, un mic loc al închisorii politice la Botoșani, avem ușa, lucruri luate de la închisoare. Avem apoi o zonă a controlului populației, despre cum era controlată populația. Apoi o magazie cu obiecte colectate de noi.
-Cu toate acestea, muzeul nu s-a deschis încă.
-Muzeul trebuia să fie deschis în vara anului trecut, dar a venit pandemia. Și ne-am blocat. Între timp, și ajungem la actualitate, am proiectat o expoziție itinerantă, pe o instalație muzeală, un cadru metalic cu o suprafață de 50 de metri, în care avem o ușă de închisoare, o istorie a comunismului, și am selectat niște momente din viața Botoșanilor în viața comunistă.
Botoșaniul nu are în momentul de față un album care să redea cum a evoluat el ca imagine, de la un oraș, prin 1945, care era dominat de evrei, centrat pe acest centru istoric, ca un oraș cu un anumit specific, spre un fel de citadelă comunistă, în care este un centru administrativ și cartiere muncitorești , plus zona industrială. Între timp blocurile au dispărut, blocurile s-au amestecat cu fel de fel de case, centrul vechi a rămas la fel cum l-au lăsat comuniștii, în paragină, iar centrul administrativ este dezmembrat.
-Să vorbim despre impactul unui astfel de muzeu în comunitate, la peste 30 de ani de la căderea comunismului, după cel puțin două generații. Într-un fel vorbeam despre povestea asta în anii 90, altfel ne raportăm la un muzeu al comunismului în 2021. Este astăzi impactul mai mare?
-Acum un astfel de muzeu are un impact și mai mare pentru că, între timp, în cei 30 de ani, lucrurile au fost amestecate și nu a ieșit nimic coerent. Orașul Botoșani arată la fel ca în perioada comunistă, poate chiar mai urât. Este pustiu, nu mai sunt oameni, sunt clădiri aruncate peste tot, este dezmembrat.
Oamenii sunt foarte interesați de acest proiect. La momentul actual, muzeul poate constitui un punct de atracție, inclusiv turistică, al Botoșaniului. Pentru că toate muzeele din Botoșani sunt magazii părăsite, nu au bani, așa cum le-a înghețat comunismul așa sunt și acum. Nu e vina celor care sunt acolo, pur și simplu nu sunt bani pentru a le moderniza. Apoi, îi avem pe Eminescu și Enescu, dar ei sunt supralicitați la nivel central. Desigur că este la Botoșani un centru muzeal la Ipotești, dar și acela este, cum s-ar spune, mort. Pentru că un muzeu trebuie să fie viu, să îl stimulezi, să atragă tineri.
La CET voiam să fac un centru pentru tineri, în hală să existe un loc de distracție, unde tinerii să vină la muzeu. Ei nu mai vor spații convenționale, asta este tendința generală. Nu este rea sau bună, noi trebuie să urmăm gustul tinerilor și să le oferim acolo unde merg ei lucruri din care să învețe.
Iar comunismul trebuie învățat. Pentru că dacă nu se învăță, uitați-vă ce se întâmplă acum: crește extremismul și putem să ajungem iar într-un fel de comunism.
-În viziunea dvs., Botoșaniul de astăzi este tern, gri, rece. De ce acest muzeu la Botoșani? De obicei, o astfel de poveste prinde într-un oraș care să facă un contract cu ternul, cu griul…
-Eu nu vreau să fac un memorial al victimelor, nu fac un loc în care să mă duc cu lumânări. Fac un muzeu al vieții cotidiene, unde oamenii se pot destinde. O scenă ironică, o viziune atractivă, aerisită, tinerească, modernă. Așa îl proiectam eu. Un muzeu care să facă acest loc să râdă cu inteligență.
-În final, acest muzeu se va adresa celor care au trăit comunismul sau celor care trebuie să afle ce a însemnat comunismul?
-Eu mă adresez tinerilor. Nu mă interesează să se regăsească cu lacrimi cei care au trăit în comunism. Mă interesează să văd că oamenii vin acolo, pun întrebări, stau ca la psihiatru. Să își golească psihicul, să se simtă ușurați, să ne despărțim o dată de cenușiul acesta.
-Când se va finaliza acest proiect?
-Eu în primăvară vreau să deschid acel muzeu al lui Mugur Călinescu, este tot un muzeu al comunismului, cu această instalație muzeală pusă în față. Apoi, dacă Primăria îmi dă hala, să pot accesa fonduri, apoi voi face ceva minimalist, ceva trăsnit, care să spună: hai la muzeul acela trăsnit de la Botoșani.
Sunt disperat că oamenii nu vor să ducă piese acolo. Avem o magazie, avem rafturi, vom avea camere de supraveghere, le vom da hârtie la mână, să știe cui au dat obiectul, dacă vor să se răzgândească să vină să îl ia. Obiectele expresive pentru comunismul de la Botoșani este bine să fie acolo, să vină toată lumea să le vadă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
