Ordinul de începere al lucrărilor de demolare a fost semnat săptămâna aceasta de primarul Cosmin Andrei.
Și vizează scheletul de clădire din spatele fostei băi centrale a orașului, utilizată de câțiva ani de serviciul comercial și centrul de încasare al SC Nova Apaserv SA.
În spatele clădirii cu deschidere în Bulevardul Mihai Eminescu se află un început de construcție, care datează de aproximativ trei decenii și care nu a mai fost nicicând terminată.
Și nici nu va mai fi pentru că urmează să fie demolată în următoarele luni.
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
„Am emis ordinul de începere pentru demolarea structurii din spatele Băii Centrale de pe Bulevardul Mihai Eminescu, acolo unde vom amenaja la nivelul solului un spațiu pentru parcarea mașinilor, iar ca proiect viitor vrem să deschidem circulația cu o nouă arteră care va fi comunica cu parcarea existentă astăzi, adiacentă Parcului Mihai Eminescu și aceasta nouă pe care o înființăm astfel încât să avem un acces unic pe lângă Nova Apaserv urcare și pe lângă Monumentul 1907 coborâre în Bulevardul Mihai Eminescu, pentru fluidizarea traficului”,
Specialiștii din cadrul comisiei de sistematizare a circulației vor analiza propunerea și în cazul în care va reieși că traficul va fi descongestionat, cel mai probabil proiectul urmează a fi concretizat: „Terenul pe care este situată Baia Centrală este parțial al municipiului Botoșani și putem amenaja acolo o cale de acces prin relocarea acelor chioșcuri de acolo”, a mai spus primarul Cosmin Andrei.
Firma care a câștigat licitația pentru lucrările de demolare trebuie să predea terenul la cota zero, în decurs de câteva luni.
Pentru terenul eliberat nu sunt însă multe oportunități și cel mai probabil se va preta la amenajarea de locuri de parcare suplimentare, avându-se în vedere nevoia ridicată din zonă.
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
„Nu mai putem face nimic cu acea structură care a fost expertizată în urmă cu mult timp și s-a degradat considerabil, nici nu putea fi integrată într-un proiect cu parcare supraetajată deoarece atunci când a fost gândită a avut o altă arhitectură și nu se pretează pentru parcarea mașinilor pe ceea ce avem existent. De altfel, nu există axe de finanțare pentru astfel de parcări în centrul orașului, iar tendința este de a se descongestiona centrele orașelor de trafic și tocmai o astfel de amenajare ar atrage traficul în centrul orașului pe Bulevardul Mihai Eminescu care este și așa destul de aglomerat”,
În trecut, un alt primar și-a propus să înființeze o clinică medicală pe acest amplasament.
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
Șofer amendat cu 1.000 de lei în trafic de polițiștii botoșăneni
Oana Sava
Oct 07, 2024
Un șofer a blocat intrarea la stadion, i s-a ridicat mașina
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Iftime, după victoria cu Rapid: Mi-a plăcut băiatul meu de suflet / Toți au fost buni
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024