Compania care are calitate de lider de asociație în contractul de execuție a lucrărilor pentru restaurarea Teatrului Mihai Eminescu este D&D Construct SRL.
Răzvan Chelărașu a reprezentat societatea și a semnat alături de primar documentele.
„Noi ne-am propus să finalizăm acest obiectiv în termenul stabilit și de aia am participat la licitație de două ori, chiar dacă prima participare a fost soldată cu un eșec, se pare că a doua solicitare a fost un succes. Nouă ne trebuie multă putere de muncă și sprijin din partea Primăriei”,
Răzvan Chelărașu, D&D Construct SRL
Deși a mai rămas puțin peste un an pentru finalizarea lucrărilor, constructorul va intra pe șantier în aproximativ o săptămână și susține că are front de lucru inclusiv pe perioada iernii.
„Vom începe cu partea de învelitoare, de acoperiș pentru a proteja tot obiectivul apoi suntem deja pregătiți să intrăm la interioare. Forța de muncă care va fi prezentă în șantier va fi de cel puțin 100 de oameni. Zilnic. Vom propune un program de urmărire săptămânal în care să ne întâlnim cu reprezentanții Primăriei și ai proiectantului să putem rezolva problemele care apar în șantier”,
Răzvan Chelărașu, D&D Construct SRL
Inginerul a încheiat cu o promisiune privitoare la finalizarea lucrărilor la teatru: „Fiecare investiție este o provocare și ne asumăm să terminăm în termen”.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024