Consulul Ucrainei la Botoșani optimist în privința revoltelor din țara sa - VIDEO
Pentru a treia oară, Excelența Sa Vasyl Boechko, consul general al
Ucrainei la Suceava, a fost prezent la Botoșani odată cu vizita
senatorului PSD, Mircea Geoană. Demnitarul a adresat câteva cuvinte
prin care și-a exprimat speranța ca țara sa va ieși din impasul în care
se află momentan.
”Eu vorbesc în numele Guvernului ucrainean, cu tot ce înseamnă sprijinul pentru păstrarea din tradițiile Ucrainei. Sigur că această idee, această inițiativă este binevenită la ora actuală. Dl ministru încă o dată vă mulțumesc foarte, foarte mult pentru această încredere în statul ucrainean că trebuie să fie stat european, Ucraina s-a întors la calea europeană, este foarte bine că am reușit să semnăm partea politică a acordului de asociere cu Uniunea Europeană”, a spus printre altele consulul Ucrainei. Oficialul a mai arătat că, sprijinul puternic de către statul român înseamnă foarte mult pentru țara sa. Iar în actuala situație dificilă cu care se confruntă Ucraina, autoritățile vecine, cu sprijinul țărilor civilizate vor reuși să iasă din acest impas ”cu fața în sus”. (G.E.) VEZI ÎN VIDEO DECLARAȚIA INTEGRALĂ