Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului are la conducere un ministru şi cinci secretari de stat.
Ministrul Daniel Cadariu este absolventul unei facultăţi cu specializarea în mecanică din cadrul Institutului Politehnic Iaşi, şi-a început cariera la 29 de ani pe poziţia de contabil, este senator din 2016 şi a fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Între 2005 şi 2008, Constantin Daniel Cadariu a lucrat la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative ca expert în cadrul corpului de control al ministrului.
În rândul secretarilor de stat se află un fost inspector şcolar din Brăila, un jurist, fost consilier judeţean în Hunedoara, un contabil, fost director executiv adjunct al AJOFM Botoşani, precum şi un inginer specializat în drumuri şi poduri, scrie zf.ro
► În funcţie din noiembrie 2021
► Absolvent al Facultăţii de mecanică, Secţia maşini termice, Institutul Politehnic Iaşi
► Este din Suceava;
► Senator, PNL, din 2016
► Vicepreşedinte, Consiliul Judeţean Suceava, 2008-2012
► Expert, corpul de control al ministrului, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, 2005-2008;
► Contabil, Danadi Prodcom, 1996 – 2005
► A început să lucreze la 29 de ani.
► În funcţie din ianuarie 2022
► Este din Deva
► Jurist, Facultatea de drept şi Instituţii Europene, Sibiu
► Director executiv, A.D.I. Aqua Prest, 2021 – 2022
► Consilier judeţean, Consiliul Judeţean Hunedoara, 2016 – 2020
► Administrator, Compania Naţională a Aurului, Cuprului şi Fierului MINVEST, 2012 – 2015.
► În funcţie din iunie 2022
► Licenţiată în finanţe-contabilitate, Universitatea „Al.l.Cuza" laşi
► Deputat PNL de Bacău, 2016-2020;
► Director şi consilier, Direcţia Apelor „Siret“ Bacău, 2005 – 2007, 2007 - 2008;
► Subprefect, judeţul Bacău, 2009 - 2010, aprilie – mai 2012;
► Director economic, Casa Judeţeană de Pensii Bacău, 2010 – 2012, 2012 - 2013.
► În funcţie din aprilie 2022
► Economist, licenţiat în management, Universitatea „George Bacovia“, Bacău
► Fost director executiv adjunct, AJOFM Botoşani, 1 an şi 6 luni
► Consilier superior, AJOFM Botoşani, 1998 – 2018
► Contabil, ferma AGOSAV Saveni, 1990 – 1998.
(foto - zf.ro)
► În funcţie din aprilie 2022;
► Licenţiat în management, Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca
► Este inginer specializat în drumuri şi poduri, Universitatea Tehnică din Bucureşti
► Şef al Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier Alba; 2015
► Director, Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba, 2018
► Consilier local PSD în Alba.
► În funcţie din august 2022
► Preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Brăila
► Consilier, Consiliul Local Municipal Brăila
► Inspector general, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila
► Nu are CV-ul publicat pe site-ul ministerului.
(sursa foto – depositphotos.com)
Dispar bancomatele din România: Cu ce vor fi înlocuite ATM-urile
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Vacanța de primăvară 2025: Când începe și câte zile libere au elevii
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Ioana Ignat, detalii despre schimbările din viața ei: Ce spune despre relația cu Sebastian Dobrincu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Se oprește apa din cauza unor lucrări, vor fi afectate trei străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile