Este zi de sărbătoare astăzi pentru oamenii cifrelor financiare. Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) marchează Ziua Contabilului, căreia, asemenea anilor precedenți și CECCAR Botoșani i-a acordat atenția cuvenită.
În prezența a aproximativ o sută de profesioniști ai domeniului, la Hotelul Rapsodia contabilii și-au făcut bilanțul, cei mai merituoși fiind recompensați cu flori și diplome. De fapt, florile le-au primit doar d-nele contabil, Viorica Mareanceac și Liliana Timischi, în timp ce Ilie Străteanu și Gheorghe Ciubotaru au fost recompensați doar cu diplome. Cei patru au fost premianții secțiunii de persoane fizice, în timp ce la firme primele trei locuri au revenit companiilor SC Presta Conti SRL, SC Grup Expert SRL și SC Global Consulting SRL. Ultima dintre acestea este condusă chiar de Viorel Alexandru, directorul CECCAR Botoșani, amfitrionul manifestării desfășurate luni.
„Am rămas surprins că societatea mea, care şi-a reluat activitatea în cadrul Corpului de vreo trei-patru ani de zile, fiindcă politica m-a făcut să îmi suspend activitatea pentru o perioadă de trei-patru ani şi iată că, dacă depui efort şi faci muncă de calitate şi pui un preţ foarte bun pe calitate şi poate mai puţin pe cantitate, rezultatele încep să apară”, a afirmat Viorel Alexandru.
Dacă premiile acordate persoanelor fizice au reprezentat apanajul filialei CECCAR Botoşani, clasamentul pentru persoanele juridice a fost întocmit de conducerea naţională.
La festivitate au participat conducătorii mai multor instituţii, inclusiv cei ai Consiliului Judeţean Botoşani, preşedintele interimar Gheorghe Sorescu fiind fost director la CECCAR.
Țigări vândute unui minor, Tribunalul Botoșani a menținut amenda pentru patron
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Ofițerii de la „Anticorupție” au discutat cu personalul medical de la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile