Încarcerarea singurului candidat independent din Botoşani la alegerile parlamentare nu îl scoate din cursa electorală. Aproape sigur Constantin Conţac se va regăsi pe buletinele de vot la scrutinul din 9 decembrie.
„La momentul în care i-am admis candidatura avea dreptul să candideze”
Luni, Biroul Electoral Judeţean (BEJ) i-a acceptat dosarul deoarece la acea dată era condamnat doar cu suspendare şi legea nu îi interzicea să devină ales. Joi, când acesta a ajuns în arestul IPJ pentru a-şi ispăşi pedeapsa de trei ani închisoare, termenul de depunere a contestaţiilor a expirat, astfel încât candidatura sa a rămas valabilă.
„Dacă ar mai fi în termen poate oricine să mai facă o contestaţie. La momentul în care i-am admis candidatura avea dreptul să candideze, dar odată cu rămânerea definitivă a hotărârii, condamnaţii la închisoare cu executare au dreptul să voteze, dar nu au dreptul de a fi aleşi. Li se interzice dreptul de a fi ales”, ne-a declarat
judecătorul Lăcrămioara Axinte (foto), preşedintele Biroului Electoral Judeţean. Joi dimineaţă anunţul cu acceptarea candidaturii fostului preşedinte al Consiliului Judeţean se regăsea în continuare la intrarea principală în Palatul Administrativ, clădire în care BEJ îşi desfăşoară activitatea.
Situaţia lui Conţac nu este reglementată de nici o lege
Totuşi, chiar dacă nu are dreptul de a fi ales, lui
Constantin Conţac nu i se poate interzice candidatura în momentul de faţă întrucât o asemenea situaţie, de a fi condamnat la închisoare după ce s-a acceptat dosarul şi a expirat perioada de contestaţie, nu este prevăzută de lege.
„Concret nu există soluţie prevăzută de lege, deci va fi înscris pe buletinul de vot”, a mai spus
Lăcrămioara Axinte. Pe de altă parte, magistratul a explicat că, în condiţiile în care
Constantin Conţac ar câştiga Colegiul 3 Senat, chiar şi cu 50 plus 1 şi ar primi certificat în această privinţă de la BEJ, nu va fi validat de Senat, etapa finală a intrării efective în Parlament, deoarece s-ar afla în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul.
CITEŞTE ŞI:
Povestea nespusă a intrării la închisoare a lui Conţac : băgat după gratii pe axa Ciubotaru – Roman – Parchet – DNA