Conţac stă cu insignă UNPR în piept, dar zice că nu e membru – VIDEO
Situaţia fostului lider al social-democraţilor în Uniunea Naţională pentru Progresul României este una cel puţin ciudată. Deşi s-a ocupat de organizarea primei conferinţe a organizaţiei judeţene desfăşurat[ pe 18 decembrie şi a mai stat şi cu insignă în piept, el susţine că nu este membru UNPR.
„Nu am depus încă adeziune, dar sigur, dacă am declarat că susţin partidul de acum un an în urmă şi lucrez pentru partid, nu e neapărat să stăm într-o hîrtie, ci totul e să faci ceva”, a declarat Constantin Conţac. Despre insignă acesta a spus că a primit-o cadou de la preşedintele executiv al UNPR Gabriel Oprea şi că nu putea să refuze un dar. Pe de altă parte, acesta din urmă are o cu totul altă variantă. „Dînsul este membru în momentul de faţă, dl.preşedinte Conţac şi în funcţie de modul cum vom sta în sondaje vom ataca cele mai importante funcţii de la alegerile locale”, a afirmat ministrul Apărării Naţionale, care a adăugat că „îi spun dl.preşedinte din respect”, adică a adoptat modelul francez de a i se adresa unei persoane pronunţîndu-i cea mai înaltă funcţie pe care a avut-o în carieră, indiferent dacă o mai ocupă sau nu.