Polițiștii au continuat controalele în ultimele 48 de ore.
În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în restaurante, zone aglomerate dar și mijloace de transport în comun.
Astfel, pe raza întregului județ au fost organizate 16 acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 149 de locații de interes.
Echipele de control au aplicat 109 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 30.000 lei, dintre acestea 90 de sancțiuni fiind aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu.
Vă recomandăm să respectați distanțarea socială, să purtați masca de protecție și să nu vă expuneți la riscuri!
au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile