Noi echipamente au fost aduse la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati”.
În cursul zilei de marți, 1 noiembrie 2022, s-au adus 20 de paturi tip targă, specifice Unității de Primiri Urgențe.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean „Mavromati” aceste paturi reprezintă o completare a echipamentelor medicale de la proiectul privind modernizarea UPU.
Fondurile pentru modernizarea UPU au fost atrase prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.
Reamintim că inaugurarea noului UPU a avut loc la finele lunii iulie. Investiția totală s-a ridicat la suma de 12 milioane de lei.
Conform proiectului, lucrările de modernizare au presupus extinderea fostei clădiri cu una nouă, suprafață totală fiind de aproape 325 metri pătrați și un regim de înălțime P+1.
Reacția lui Leo Grozavu după victoria lui FC Botoșani la Buzău: Râde lumea de mine dacă zic asta
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Lege nouă pentru românii care vor să își construiască o casă: Nu vor mai avea nevoie de autorizație
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Rafturi industriale drive-in. De ce reprezintă soluţia perfectă pentru depozitarea în volume mari
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Sporuri pentru vechimea în muncă: Cine sunt beneficiarii în 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Deputatul Budăi și mega scandalul Nordis: Nu există conotații politice în acest caz
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile