Luarea fermă de poziţie a ex-deputatului Verginel Gireadă la adresa preşedintelui demisionar al PNL Botoşani nu a rămas fără ecou în rândurile vechilor camarazi ai lui Cătălin Flutur.
Unul dintre aceştia a ţinut să îşi exprime neapărat punctul de vedere faţă de ceea ce se întâmplă în partid după înfrângerea umilitoare de la alegerile parlamentare.
“Doresc să-i aduc aminte domnului Gireadă Virginel că PNL Botoşani nu este moşia familiei sale. Sunt convins că PNL Botoşani îşi va continua activitatea şi fără prezenţa domnului Gireadă. Dumnealui nu a fost şi nici nu este o figură aşa emblematică pentru partid, încât să ne apucăm de bocit că nu a ieşit parlamentar”,
Neculai Rebenciuc, fost deputat PNL Botoşani.
Ex-parlamentarul din legislatura 2008 – 2012 crede că fostul primar de Mihai Eminescu este cel care trebuie să se retragă.
“Îi sugerez să aiba decenţa să facă unul-doi paşi înapoi, să-şi asume rezultatele foarte proaste de la alegerile parlamentare şi în continuare să susţină oameni tineri şi integri din PNL”,
Neculai Rebenciuc, fost deputat PNL Botoşani.
Acesta a dobândit mandatul de parlamentar pe lista PNL, după care s-a declarat independent, pentru ca ulterior să treacă la PDL, redevenind astfel liberal după fuziunea PNL – PDL. A fost deputat pe Colegiul Flămânzi, pe care a candidat şi în urmă cu patru ani, fiind însă învins tocmai de Verginel Gireadă sprijinit atunci de defunctul USL.
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024