Uniunea Social Liberală de la Botoşani a reacţionat la ideile exprimate public de preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul municipiului reşedinţă privind tragerea la răspundere financiară a consilierilor care se opun comasării spitalelor din subordinea CJ.
Mihai Ţâbuleac şi-a exprimat sprijinul pentru acţiunea Sanitas care va cere în instanţă aleşilor PSD şi PNL banii pierduţi de unităţile medicale prin necomasare, iar Cătălin Flutur a declarat că aşteaptă ca instituţiile statului să se sesizeze cu privire la prejudiciul de circa patru milioane de lei care ar fi deja produs Spitalului Judeţean, Spitalului de Obstetrică Ginecologie, Spitalului de Psihiatrie şi Spitalului de Copii. Într-un comunicat, USL-iştii anunţă că au depus propriul proiect de hotărâre privind comasarea „Mavromati” cu Sanatoriul de Neuropsihiatrie de la Podriga şi că este dreptul lor democratic de a-şi susţine punctul de vedere cu un proiect concret. Mai mult, USL-iştii susţin că proiectul PDL ar duce la diminuarea fondurilor direcţionate către judeţ cu suma de 20 de milioane de lei, că peste 9.000 pacienți vor fi pe listele de aşteptare şi aproximativ 500 de salariaţi din cadrul acestor unităţi vor deveni şomeri.
Atac la adresa Sanitas
“Pentru proiectele trecute şi viitoare, consilierii USL au votat şi vor vota doar în interesul cetăţeanului şi nu conform indicaţiilor preţioase trimise aleşilor PDL de la centru. Doar reprezentanţii unui regim dictatorial pot afirma că vor trimite oameni în instanţă şi le vor solicita despăgubiri pentru păcatul de a fi susţinut proiectele propuse (nu impuse) de formaţiunile din care fac parte. Prin presiune mediatică, domnii Flutur şi Ţibuleac doresc intimidarea consilierilor USL şi impunerea planului propriu de desfiinţare a spitalelor care funcţionează în interesul cetăţenilor”, se arată în
comunicatul USL. Acesta cuprinde şi un atac la adresa Sanitas:
„în orice democraţie rolul sindicatelor este cu totul altul decât a cânta puterii în strună. Liderii de sindicat de la Spitalul Judeţean ar fi trebuit să propună, împreună cu managerul unităţii, propriul proiect pentru obţinerea gradului de competenţă III şi nu să ceară desfiinţarea altor unităţi spitaliceşti”. (S.B.)