După momente în care lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret au descoperit pachete de ţigări ascunse în cutii de suc, în pâine sau în pachete cu prăjituri, echipa de control de la Siret a descoperit tutun ascuns în pastă de tomate.
Conform
Monitorului de Suceava, în cursul zilei de luni, lucrătorii de la frontieră au descoperit în autoturismul condus de Adriana C., în vârstă de 39 de ani, din municipiul Botoşani, mai exact în borcane de bulion şi într-o canistră de plastic, 276 de pachete de ţigări marca Monte Carlo, de provenienţă ucraineană. Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch-Seriţan, ţigările, în valoare de 1.165 de lei, au fost reţinute în vederea confiscării de către organele vamale, botoşăneanca a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 5.000 de lei, iar autoturismul său a fost indisponibilizat la PTF Siret până la achitarea amenzii contravenţionale.
Ceva mai inventiv, dar fără şanse, s-a dovedit Toader V., în vârstă de 29 de ani, din Brăeşti-Botoşani. Acesta îşi lipise de corp 165 pachete de ţigări marca Winston. Şi în acest caz, ţigările, în valoare de 693 de lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar „turistul” a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 5.000 de lei. Autoturismul cu care circula, un Fiat, a fost indisponibilizat în PTF Siret.