Doina Federovici, președintele Consiliul Județean Botoșani, a semnat contractele pentru realizarea proiectelor tehnice în vederea modernizării a două drumuri județene de piatră, în lungime totală de peste 25 de kilometri.
Este vorba de un sector de 10,6 kilometri din DJ294B, Ștefănești – Murguța – Dobârceni, și un sector de 15 kilometri din DJ293, Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca.
Cele două sectoare de drum județean de piatră se adaugă celor cinci a căror proiectare este în curs de execuție: DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – D. Cantemir – DN24 (7,8 kilometri); DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara (6 kilometri); DJ 291K, Lozna (DJ291B) – Călinești – DN29C – Talpa (7,22 kilometri); DJ294C Borolea – Hănești (5 kilometri) și DJ291D, Oroftiana și Baranca – Bajura (10 kilometri).
„Ne dorim să avem cât mai repede proiectele tehnice pentru a moderniza infrastructura rutieră județeană . Încercăm să eficientizăm modul de lucru, să scurtăm timpii de realizare a investițiilor, chiar dacă asta presupune eforturi suplimentare. Vorbim de investiții masive în județ și facem tot ceea ce ne stă în puteri ca acestea să devină realitate”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Valoarea celor două contracte de finanțare este de peste 350 de mii de lei, iar termenul de predare a proiectelor tehnice este de trei luni. Realizarea proiectelor tehnice deschide calea unor investiții de aproximativ 25 de milioane de euro.
„Investițiile în drumuri trebuie să fie o prioritate pentru orice administrație județeană. Obiectivul pe care-l avem în acest mandat este să modernizăm cât mai multe sectoare de drum județean care acum sunt drumuri de piatră”, a spus Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile