Deşi nu a avut decât trei proiecte de hotărâre pe ordinea de zi, şedinţa extraordinară de Consiliul Local convocată pentru astăzi, 17 mai 2013 de la ora 11:00 a durat aproape două ore deoarece consilierii locali nu au reuşit să ajungă la un numitor comun privitor la proiectul de hotărâre referitor la închirierea prin licitaţie publică a spaţiilor comerciale situate în centrul istoric al oraşului.
Punctele divergente au fost privitoare atât la stabilirea consilierilor locali care vor avea calitatea de membri în comisiile de evaluare a ofertelor şi de soluţionare a contestaţiilor cât şi în legătură cu un spaţiu asupra căruia ar exista drepturi de proprietate din partea unei persoane private. În cazul comisiilor, iniţiatorul proiectului a propus trei dintre consilierii locali să facă parte din comisia de evaluare pe
Ady Petruşcă, Aura Simion şi Paul Onişa.
„Îmi motivez propunerea pentru că domniile lor au dat curs invitaţiei noastre de a analiza ofertele depuse de agenţii economici şi au şi participat la interviurile avute cu unii dintre aceştia. Din păcate la toate întâlnirile pe care le-am avut nu am beneficiat de prezenţa consilierilor şi atunci am considerat că, cei care cunosc subiectul în sensul analizei tuturor documentelor, discuţiilor purtate cu agenţii economici sunt cei s-au prezentat la aceste discuţii”, a explicat
viceprimarul Viorel Iliuţă.
Afirmaţia sa a stârnit o serie de reacţii în plenul municipal mai ales între consilierii locali PDL care au declarat că la rândul lor ar fi participat la astfel de întâlniri…dacă ar fi fost invitaţi. „
Dl. Iliuţă, eu am aflat din presă de acţiunea dv. nu m-aţi invitat absolut deloc, poate aţi uitat lucrul acesta, eu am aflat din presă şi am fost foarte mirat pentru că nu am fost chemat. Acum aflu cu stupoare că spuneţi că m-aţi chemat şi nu m-am implicat deloc. La nenumărate rânduri solicitări ale Executivului am fost prezent atât în calitate de director cât şi de consilier şi am sacrificat o grămadă de alte activităţi ca să fiu prezent. Şi nu mi se pare corect să spuneţi acum că nu am venit”, a replicat
Eugen Ţurcanu, consilier local.
A aderat la afirmaţia sa şi Florin Ghiorghiţă care a declarat că a fost invitat la o singură acţiune de acest gen, iar la momentul desfăşurării interviului starea sa de sănătate nu i-a permis să se deplaseze.
„Eu vă asigur că în momentul în care am fi fost chemaţi chiar am fi venit pentru că ne interesează ce se întâmplă în centrul istoric”, a declarat şi
Florin Ghiorghiţă. Consilierul local a propus de asemenea ca proiectul de hotărâre să fie scos de pe ordinea de zi pentru a fi lămurite toate aspectele care ridică întrebări până la şedinţa ordinară care ar urma să fie convocată peste o săptămână de zile însă ideea sa nu a fost îmbrăţişată de plen.
Desemnarea comisiei de analizare a ofertelor a ajuns la un nou punct mort când o parte dintre consilierii au ajuns la concluzia că nu este necesară înfiinţarea uneia noi din moment ce există o astfel de structură la nivelul societăţii Locativa din care fac parte din aleşi locali. Propunerea ca şi ofertele pentru spaţiile comerciale din Centrul Vechi să fie analizate de comisia de la Locativa a fost supusă la vot însă nu s-a făcut lumină, balanţa fiind de egalitate de voturi, adică 10 la 10, dat fiind faptul că au luat parte la şedinţă 20 de consilieri locali.
Într-un final s-a trecut la vot secret,
Ady Petruşcă, Paul Onişa şi Eugen Ţurcanu fiind desemnaţi în comisia de evaluare iar
Corneliu Furtună, Mihai Tincu şi Radu Lebădă în cea de soluţionare a contestaţiilor.
CITEŞTE:
ACUM: Şedinţă fulger de CL cu viceprimar absent