Moment inedit la şcoala 11 din municipiul Botoşani. Prefectul Cristian Roman şi unul din predecesorii săi în funcţie, Costică Macaleţi, s-au întîlnit accidental pe holurile unităţii de învăţămînt. Primul reprezentant al Guvernului în judeţ tocmai ieşea de la urne, iar deputatul PSD intra. „Am votat inteligent”, a declarat Roman, lucru care a generat o replică ironică a preşedintelui social-democraţilor din municipiu. „Sigur, în zona Prefecturii inteligenţa dă pe afară, dar eu v-am spus ce am votat”, a răspuns Costică Macaleţi. Cei doi nu au stat de vorbă cînd s-au întîlnit.
Relaţiile dintre prefect şi deputat s-au deteriorat pe seama fostului director coordonator al Comisariatului Judeţean de Mediu. Răzvan Rotaru este un apropiat al parlamentarului, iar Cristian Roman a făcut demersuri pentru controlarea activităţii acestuia, criticîndu-i public activitatea. Prefectul a declarat că Macaleţi a încercat să intervină pe lîngă el, însă deputatul a negat acest lucru.
Costică Macaleţi a fost prefect în perioada 2001 - 2003, în guvernarea PSD, iar Cristian Roman în intervalul 2005 - 2007, în guvernarea PNL, după care a revenit pe funcţie la începutul lui 2009.
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O tânără a născut acasă un băiețel, cu câteva ore înainte a fost la Maternitatea Botoșani
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024