În municipiul Botoșani de exemplu o bună parte dintre deținătorii de certificate care le atestă calitatea de revoluționari au primit terenuri gratuite oferite de Primăria Botoșani.
Fiecare botoșănean care avea calitatea de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător remarcat prin Fapte Deosebite/Luptător Reţinut/Luptător Răni” avea dreptul, potrivit legii, la 10.000 de mp de teren.
Au fost șase revoluționari care au primit terenuri la ieșirea spre Răchiți anul trecut în iunie. Ei au fost norocoșii.
Pentru că ulterior au mai solicitat terenuri și următorii: Chiricheș Bernard, Avăcăriței George, Apație Ioan, Tăuteanu Marin, Candrea Toader, Ciobanu Neculai, Neacșu Puiu, Gavriliuc Mitică, Rogojinschi Marius, Neagu Gheorghe.
Consilierii locali au respins în două rânduri acest proiect de hotărâre spre disperarea unora dintre solicitanți.
Iar noutatea este faptul că astăzi în ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice s-a anunțat faptul că Direcţia Juridică a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a solicitat Instituţiilor Prefectului din întreaga ţară ca până la 16 februarie să identifice situaţiile descrise de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchete Militare.
Și anume….
„Persoanele cărora li s-au plătit diferite sume de bani ori le-au fost acordate alte avantaje materiale (atribuirea de terenuri, de spaţii comerciale, scutiri de impozite, etc.) în legătură cu implicarea acestora, sub orice formă, în evenimentele din decembrie 1989, indicându-se în mod concret în ce au constat plăţile efectuate şi avantajele materiale acordate cu privire la fiecare persoană în parte, cine a efectuat plata, la ce date, precum şi temeiurile legale”,
Se arată în solicitarea MAI
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Copiii și tinerii, eroi ai siguranței: Lecții de prevenire a dezastrelor
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Tânăr prins atât de beat pe drumul Botoșani - Suceava încât abia mai putea vorbi
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
1000 de euro pentru un loc de muncă: O kazahă a căzut victimă unei escrocherii
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Un camion a făcut bucăți un autoturism la Neamț, o fată de 16 ani și un bărbat și-au pierdut viața
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024