O serie de verificări vor avea loc în marile magazine.
Consiliul Concurenţei verifică modul în care companiile aplică reducerea preţurilor la alimentele de bază. Unii distribuitori şi retaileri s-au plâns că nu vor știu cum vor aplica legea.
Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare se vor limita, începând de marţi, pentru o perioadă de 3 luni, ordonanţa de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază fiind aprobată de Guvern în data de 30 iunie 2023.
Consiliul Concurenţei a demarat o amplă acţiune pentru a vedea măsura în care companiile au aplicat prevederile OUG şi va face o analiză comparativă a preţurilor la raft actuale faţă de cele de dinaintea emiterii ordonanţei, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele autorităţii pentru Concurenţă, Bogdan Chiriţoiu.
"Am demarat o amplă acţiune pentru a vedea în ce măsură companiile au aplicat prevederile ordonanţei de urgenţă care instituie unele măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare. Pe baza informaţiilor primite de la companii şi a datelor pe care le-am strâns până acum cu ajutorul platformei Monitorul Preţurilor, vom face o analiză comparativă a preţurilor la raft actuale faţă de cele de dinaintea emiterii ordonanţei. Cred că la sfârşitul acestei săptămâni vom avea primele rezultate",
a explicat Chiriţoiu.
El a subliniat că acţiunea de monitorizare va continua şi Consiliul Concurenţei va colabora cu Ministerul Agriculturii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în funcţie de rezultatele obţinute, vor fi discuţii cu reprezentanţii Guvernului, pentru a vedea ce măsuri se impun, scrie observatornews.ro
(Sursa foto - Depositphotos.com)
Noi reguli privind achiziţionarea biletelor de tren cu reducerea de student: În ce cazuri se aplică
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Declarația zilei 2 ianuarie 2025
Oana Sava
Jan 02, 2025
Oana Sava
Jan 02, 2025
Tragedie rutieră la Botoșani: Pieton lovit mortal de un sucevean de 73 de ani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 01, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 01, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile