Poliţiştii locali botoşăneni sunt cu ochii zilele acestea pe comercianţii din pieţe.
Miercuri 9 mai 2018, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială a Poliției Locale Botoșani, au avut o acțiune comună cu reprezentanții Direcției pentru Agricultură Județeană Botoșani și cu lucrătorii Administrației Piețelor și au desfăşurat misiuni pentru combaterea comerţului ilicit în Piața Viilor a municipiului Botoșani.
Activitățile desfășurate au avut ca principal obiectiv: etichetarea produselor supuse comercializării să fie conformă cu legislația în vigoare, astfel încât să nu se creeze confuzii privind originea produselor și eliminarea fenomenelor de substituire a originii fructelor și legumelor provenite din import și prezentate ca fiind produse în România, dar și existența documentelor care să ateste proveniența legumelor și fructelor comercializate.
În acest sens, au fost verificați un număr de 11 comercianți, care aveau expuse spre vânzare în baza atestatului de producător și a carnetului de comercializare, produse de genul: cartofi noi, varză, ardei, roșii, despre care există suspiciuni clare că pe teritoriul României, în solare, încă nu s-ar fi început recoltarea lor.
Harta șpăgii din spitale, procent ridicat la Botoșani – CLASAMENTUL
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un italian recunoscător a fost premiat pe scena teatrului: S-a spart zidul tăcerii – VIDEO
Oana Sava
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: „Te Deum” la Uspenia pentru marele poet Mihai Eminescu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: Jerbe de flori depuse la statuia lui Eminescu din curtea Bisericii Uspenia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile