Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat o serie de verificări în rîndul operatorilor economici care comercializează jucării.
Aşa cum era de aşteptat, neregulile nu au întîrziat să apară, controalele fiind soldate
cu 4 amenzi în valoare de 14.000 de lei şi 6 avertismente.
„
Întrucît se apropie sărbătorile de iarnă prilej cu care jucăriile sunt la mare căutare, am efectuat controale la unităţile care vînd astfel de produse, de la magazine, pînă la pieţe, bazar sau hyper marketuri care de asemenea vînd jucării, am controlat un număr de 16 agenţi economici, din care 10 au fost depistaţi cu nereguli, în principal la lipsa de informare, nu aveau transcrise în limba română instrucţiunile, au fost 4 amenzi din care 3 de cîte 3.000 de lei fiecare şi una în valoare de 5.000 de lei”, a declarat
Alexandru Zarug, director coordonator Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.
Cantitatea totală de jucării verificată de comisarii de la Protecţia Consumatorilor a fost de aproape 5.500 bucăţi de jucării.