Noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție.
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.
Astfel, pe raza județului, au fost organizate 4 acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 26 de locații de interes, respectiv restaurante și terase și 6 de mijloace de transport public în comun.
Echipele de control au constatat 37 de contravenții privind nerespectarea măsurilor impuse în contextul răspândirii virusului SARS-CoV-2, 10 dintre acestea fiind sancționate cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei, iar 27 cu avertisment. Totodată, din totalul de sancțiuni contravenționale, 27 au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru este obligatoriu, iar 10 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea.
Vă reamintim faptul că la nivel național a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise, precum și faptul că în intervalul orar 23:00-05:00 este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, cu unele excepții menționate în mod expres în actul normativ.
Nerespectarea acestor măsuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 2.500 de lei, cu posibilitatea achitării în termen de 15 zile a jumătate din valoarea stabilită de agentul constatator.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile