Poliţiştii rutieri botoşăneni, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român au împânzit străzile Botoşaniului.
În perioada 29-30 mai 2017, poliţiştii rutieri botoşăneni, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român, au desfăşurat o acţiune, având ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor.
Acţiunea s-a desfăşurat conform graficului acţiunilor comune Poliţie-R.A.R., cu respectarea prevederilor privind desfăşurarea controlului în trafic a stării tehnice a vehiculelor.
Obiectivul principal al acestui gen de acţiune este reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice, depistarea, în trafic, a vehiculelor care nu corespund normelor legale pe linie de stare tehnică pentru a fi admise în circulaţia pe drumurile publice şi luarea măsurilor legale care se impun.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost oprite în trafic şi controlate peste 230 de vehicule şi au fost aplicate 171 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 2 pentru defecţiuni la sistemul de iluminare- semnalizare, 5 pentru defecţiuni la sistemul de rulare (anvelope), 4 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi 5 pentru alte defecţiuni tehnice.
Au fost reţinute 11 certificate de înmatriculare, dintre care 7 pentru defecţiuni tehnice şi 4 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi 3 permise de conducere, din care unul pentru defecţiuni la sistemul de frânare şi două pentru alte abateri.
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024