Astfel, pe toată durata campaniei au fost verificaţi un număr de 22 angajatori din sectorul privat şi patru angajatori din sectorul public, fiind aplicate trei sancţiuni cu avertisment şi dispuse 24 de măsuri. Dintre deficienţele frecvent constatate se enumeră și:
- lipsa introducerii în regulamentele de organizare şi funcţionare şi în regulamentele interne ale unităţilor şi instituţiilor controlate de dispoziţii pentru interzicerea discriminărilor bazate pe criteriul de sex;
- neprevederea de sancţiuni disciplinare în regulamentele interne, în condiţiile prevăzute de lege pentru angajaţii care încalcă demnitatea personală a altor angajaţi prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin actiuni de discriminare;
- neinformarea permanentă a angajaţilor prin afişarea în locuri vizibile asupra drepturilor pe care aceştia le au în ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă.
CITEȘTE:
ITM-ul a dat amenzi de aproape 1.000 de euro angajatorilor din construcții