Florin Țurcanu le-a cerut șefilor de la spital să întocmească un plan de măsuri pentru ca unitatea medicală să nu mai meargă în pierdere din punct de vedere financiar. În acest plan ar putea fi incluse și sugestiile care ar urma să fie făcute de reprezentanții corpului de control.
„
Cel mai important obiectiv al nostru este ca pe 30 iulie să aprobăm un plan de măsuri care să ne scoată. Se lucrează la el, auditul, corpul de control, văd că şi ministrul a trimis corpul de control la spital. Au venit dimineaţă la mine o doamnă şi un domn de la corpul de control al ministrului, au o reclamaţie. Nu mi-au spus mai multe”, a declarat
Florin Țurcanu.
Deja, reprezentanții
Ministerului Sănătății veniți la Botoșani au avut o discuție cu șeful CJ în care i-au transmis o serie de nereguli găsite în spital.
„
Dacă o să mergeţi acum în spital, o să observaţi că jumătate din paturi sunt goale, îmi spuneau cei de la corpul de control, veniţi de la Bucureşti. Asistente la serviciu în haine de stradă, jumătate din paturi goale, aşa mi-a spus corpul de control. Că au găsit dezinfectanți expirați dar eu nu cred, dar pot să văd pentru că o să verific, că jumătate din paturi sunt goale, că sunt prea mulți angajați, că 86% din venituri pleacă pe salarii, că sunt prea multe secții, mai trebuie reorganizate. O să trimit şi eu corpul de control de la CJ să vadă, dar m-am săturat de comisii, comisii...”, a mai spus
Țurcanu.
Corpul de control al ministrului sănătății urmează să facă verificări și la spitalele din Săveni și Darabani. Controlul se va încheia la finele acestei săptămâni.
(G.E.)
CITEȘTE:
Gata curăţenia la "Mavromati": Pacienţii au parte de acum de un ambient plăcut