Consiliul Judeţean va da curs solicitării formulate de noul manager al Spitalului de Psihiatrie privind efectuarea unui audit la această unitate. „Vom începe activitatea de audit pe 2011 prin a da curs la această cerere. Altfel nu putem face pentru că odată cu preluarea spitalelor nici nu ne-am mărit schema la compartimentul de audit şi nici nu ni s-a transferat partea de audit de la Direcţia de Sănătate Publică. Suntem într-o situaţie nu tocmai firească”, a afirmat preşedintele CJ. El a purtat discuţii privitoare la problemele financiare de la această unitate medicală atît cu Gabriel Oprişanu, cît şi cu Rodica Huţuleac, directorul general al Casei Asigurărilor de Sănătate.
Probleme semnalate şi de CAS
Şefa CAS a semnalat faptul că a fost nevoită să retragă unele sume acordate iniţial spitalului pentru plata datoriilor întrucît s-au constatat nereguli financiare. „N-am primit un raport special pentru această situaţie, am avut însă nişte discuţii atît cu directorul Casei de Asigurări, cît şi cu managerul de la spital. În momentul în care voi primi un raport detaliat cu privire la această chestiune, îl voi da în lucru”, a mai spus Mihai Ţâbuleac. Oprişanu a solicitat efectuarea unui audit imediat după ce a devenit manager al Spitalului de Psihiatrie, înlocuindu-l pe medicul Nicolae Vlad, aflat pe funcţie de două decenii.
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024