Angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă, împreună cu un echipaj din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, au demarat în dimineaţa zilei de 18 iulie o serie de controale în municipiu, privitoare la identificarea persoanelor care muncesc la negru. Au fost vizate cu precădere firmele care se ocupă de anvelopări termice.
O primă oprire a inspectorilor muncii a fost la un imobil din strada Bucovina, unde era montată o schelă pentru efectuarea de lucrări de termoizolaţii. La lucru se aflau trei muncitori, unul dintre aceştia fiind chiar administratorul societăţii, care a prezentat o serie de documente în acest sens. Cei doi angajaţi care se aflau la treabă au completat fiecare câte o fişă a muncii, la cererea inspectorilor. Potrivit angajaţilor ITM, administratorul a fost „invitat” la sediul instituţiei pentru a face dovada că nu foloseşte persoane pentru muncă la negru.
„Dl. administrator va trebui să prezinte documentele, el la acest punct de lucru are doi angajaţi, pentru a verifica dacă aceşti salariaţi muncesc cu contract legal de muncă, l-am invitat pe dl. administrator la sediul ITM unde ne va prezenta toate documentele şi totodată, putem face verificări şi noi în baza de date , a declarat
Mihai Russu, inspector al muncii.
„Foarte mulţi ne dau date false”
Nu însă toate controalele efectuate de inspectorii muncii se desfăşoară în condiţii normale. Şi asta deoarece, au fost cazuri în care, pentru a-i fenta pe angajaţii ITM, unii dintre cei controlaţi au furnizat date false privind propria identitate, în speranţa că vor scăpa basma curată. Acest lucru nu mai este posibil, dat fiind faptul că, verificarea identităţii se face pe loc la momentul efectuării controlului de către jandarmii prezenţi la acţiune, prin intermediul telefonului.
„Avem foarte multe situaţii în care persoanele au dat date false şi în felul acesta este lovit de nulitate tot demersul nostru, pentru că nici nu ştim pe cine am controlat. Acesta este motivul pentru care jandarmii stau cu noi. În cazul de faţă nu s-a adeverit suspiciunea că ar fi dat date false. Mizăm pe jandarmi ca să poată ei verifica veridicitatea datelor furnizate de salariaţi”, a mai afirmat
Mihai Russu.
Salariat analfabet şi colegi baricadaţi în casele proprietarilor
O a doua oprire a inspectorilor muncii a avut loc pe strada Primăverii, unde de asemenea, o schelă montată pe exteriorul unui bloc arăta faptul că în zonă se efectuează lucrări. Şi dacă la primul control, inspectorii muncii nu prea au avut de furcă cu salariaţii aflaţi la serviciu, în schimb la cel de-al doilea, verificarea a luat o tentă ilară, care i-a amuzat până şi pe inspectorii muncii. Pe schelă se aflau trei muncitori, care însă la vederea inspectorilor au zbughit-o prin balcon în apartamentul unui locatar din blocul respectiv. Singurul rămas să dea piept controlului a afirmat că nu ştie să scrie şi să citească şi a refuzat completarea vreunui act.
„Nu ştiu să scriu, domnule, lasă-mă în pace. Eu lucrez de două zile, sunt în probă, nu ştiu cum îl cheamă pe administrator”, le-a spus acesta inspectorilor. El şi-a dat însă identitatea corectă şi le-a spus inspectorilor muncii că lucrează cu alţi doi botoşăneni, respectiv „
Mişu şi Mitică”, care în ciuda faptului că au fost strigaţi insistent de către acesta, au refuzat să iasă din apartamentul în care s-au baricadat. Colegul lor rămas să discute cu angajaţii ITM a urcat chiar până la etajul în care se aflau ceilalţi muncitori şi a bătut în geam, însă fără a obţine vreun răspuns din interior.
„
Am identificat o persoană aflată aici, care a refuzat să completeze fişa de muncă a celor găsiţi la muncă pe motiv că nu ştie să scrie. O să încercăm să luăm legătura cu administratorii societăţii şi să identificăm şi celelalte persoane care se ascund. Persoana cu care am discutat susţine că nu ştie pentru cine lucrează, că este angajat de două zile”, a afirmat şi
Dan Moldoveanu, inspector al muncii. Potrivit angajatului ITM în cazul în care se constată că, cei trei salariaţi nu au contracte legale de muncă, administratorul societăţii care efectuează lucrări în zonă, riscă sancţiuni de 10.000 de lei, pentru fiecare salariat depistat „la negru”.