După lungi discuții în contradictoriu în sala de ședințe a Primăriei Vornicei de acum câteva zile, când s-au scos la iveală nereguli crase în rândul Postului de Poliție al comunei, Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Botoșani s-a autosesizat și a trimis astăzi, 26 august 2015, o echipă de control la fața locului.
Ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Botoșani de vineri, 21 august 2015, s-a ținut în comuna Vorniceni, acolo unde reprezentanții ATOP au primit informații că sunt mulți săteni terorizați de tâlhari, pe care nimeni însă nu îi identifică, deși se cunoaște bine cine sunt aceștia. Așa au apărut suspiciuni cu privire la o presupusă colaborare dintre răufăcători și polițiștii din comună, ajungându-se chiar la propunerea de demitere a conducerii.
Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Botoșani a trimis echipe de control în teritoriu, urmând ca la finalul acțiunii, să fie impuse măsurile necesare, în funcție de rezultat.
(C.B.)
Bugetarii se bucură de vacanțe mai lungi în 2025: Ce zile libere vor avea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile