Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) anunțat că joi, 20 iulie 2023 că a avut loc o acțiune de control la sediul companiei de turism care și-a declarat falimentul, chiar în perioada vacanțelor.
Agenţia de turism şi-a cerut recent falimentul, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 26 iulie. Cererea de insolvenţă/faliment a fost depusă la Tribunalul Bucureşti la data de 14 iulie, scrie Obiectiv de Suceava.
”MEAT a deschis ieri o acțiune de control la sediul agenției de turism organizatoare Kusadasi (Licență nr. 52/29.10.2018), în scopul verificării situației operatorului economic, respectiv a pachetelor de servicii și a serviciilor de călătorie asociate comercializate.
Agenția de turism Kusadasi beneficiază de instrumente de garantare în valoare de 300.000 euro, care pot fi accesate după declararea, în instanță, a insolvenței. Precizăm că societatea comercială menționată a depus, la data de 14 iulie a.c., o cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenței, cu posibilitate de reorganizare a activității.
În prezent, agenția de turism Kusadasi are în derulare aproximativ 500 de pachete de servicii de călătorie. Potrivit declarațiilor reprezentanților agenției de turism, toate plecările, până la data de 24 iulie a.c., sunt ferme și confirmate. În continuare, situația fiecărui turist (rezervare) va fi tratată în mod individual”,
a transmis vineri dimineață Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului
(Sursa foto – România TV)
Aneta Gireadă NU mai este șefă la APIA Botoșani
Gabriela Erdic
Feb 05, 2025
JOI: Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
ȘAPTE centre de permanență deschise: APEL către botoșăneni pentru a NU aglomera „Urgențele”
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile