Primăria din Roma executată silit de un sindicat din educaţie. Motivul pentru care administraţia publică locală a ajuns în situaţia de a avea conturile blocate ar fi neplata navetei către cadrele didactice încadrate în unităţile de învăţământ din comuna limitrofă oraşului Botoşani.
Drept urmare, după ce reprezentanţii Ligii Sindicatelor din Învăţământ au deschis un proces pentru care au obţinut o sentinţă definitivă şi irevocabilă ulterior s-au contractat serviciile unui executor judecătoresc care a recuperat sumele restante.
„Noi ne-am apărat în instanţă oamenii, am avut câştig de cauză”, a declarat
Liviu Axinte, preşedinte LSI. O a doua administraţie publică care este la un pas de executare silită este cea din Stăuceni unde, suma datorată dascălilor se ridică undeva la 20.000 – 30.000 de lei pentru perioada 2009 – 2012 şi unde executarea este în procedura legală de şase luni, data limită fiind până în iunie 2013.
„Am discutat problema asta şi am primit asigurări că îşi va face plata până atunci”, a mai spus
liderul sindical care este de părere că nu se va ajunge la executarea propriu zisă în situaţia în care plata va fi efectuată până la expirarea termenului.
Până atunci Primăria îşi poate prinde în buget suma necesară pentru efectuarea acestor plăţi. În opinia liderului sindical LSI, atâta timp cât instanţa a dat hotărâri judecătoreşti pentru decontarea navetei, primăriile sunt obligate să respecte prevederile legale, în termenul de şase luni, în caz contrar urmând a fi executate silit.
CITEŞTE:
Mii de elevi navetişti din judeţ circulă „pe ochi frumoşi”