Lemnele rezultate în urma tăierii copacilor uscaţi de pe Bulevardul Mihai Eminescu sau din alte zone ale municipiului Botoşani vor ajunge la botoşănenii cu venituri precare din oraş care stau la case, sub formă de sprijin la ajutoarele de încălzire pe lemne.
Cantităţile rezultate în urma acţiunii de tăiere a arborilor vor fi depozitate la Trei Coline sub pază. Beneficiarii acestora vor fi stabiliţi de Primărie după ce listele cu persoanele beneficiare de ajutoare la încălzire vor fi transmise de Serviciul Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS).
„Primim tabele şi livrăm în tranşe de câte 500 de kilograme, în prealabil se face anchetă socială iar ulterior lemnul este livrat la domiciliu. Avem în stoc cel puţin 50, 60 tone de material lemnos, cam tot ce tăiem pe parcursul anului se duce în iarnă, dacă nu avem suntem obligaţi să cumpărăm”, a declarat
Eugen Ţurcanu, director Direcţia de Servicii Publice, Sport şi Agrement. Municipalitatea început deja să primească cererile pentru ajutoarele la încălzire atât la lemne cât şi la gaze naturale.