De prea multe ori auzim despre copii loviți de boli crunte. Despre suferință, luptă, dar și speranță. Se spune despre acești copii că se nasc îngeri, trăiesc precum mucenicii și mor ca niște sfinți. Orice am rosti și orice am simți, nu putem cu nimic să alinăm sufletele arse ale mamelor, ale taților...
Durerea împietrește, macină și naște întrebări: De ce mor copii nevinovați? De ce îngăduie Dumnezeu atâta suferință?
Răspunsurile vin mai devreme sau mai târziu, uneori alină, alteori sfredelesc, apoi se lasă tăcerea.
Zeci de campanii s-au derulat de-a lungul anilor pentru salvarea copiilor loviți de boli cumplite. Uneori viața a ieșit învingătoare. Însă moartea, de multe ori, nu s-a dat în lături din a frânge vieți fragede. Prunci frumoși, fără păcate, fără patimi. Prunci care străbat prăpăstii de durere, de chin, cărora niciodată nu le auzim strigătul mut în fața neputinței.
Ni se pare nedrept. Și este nedrept. Ni se pare strigător la Cer. Și este strigător la Cer. Și așteptăm ca Dumnezeu să vadă, să asculte, să Îl doară suferința unui copil. Și din nou se face tăcere.
(Alexandra Groza s-a stins la doar 7 ani)
Ce ignorăm deseori este transformarea pe care noi înșine o trăim însoțindu-i pe acești copii pe drumul suferinței. Nu suntem atenți la lecțiile pe care ei, pruncii nevinovați deveniți îngeri, ni le dăruiesc nouă până în ultima clipă de viață: generozitatea, unitatea, rugăciunea, smerenia, compasiunea, mila, răbdarea.
Creștinismul ne spune că, uneori, ”moartea este trimisă copilului pentru că el și-a împlinit până la capăt menirea sa pe pământ și este vrednic de Împărăția Cerurilor”.
De ce ne ia Dumnezeu copiii, părinte?
”Oamenii care suferă trebuie să știe, de acum, că au în familia lor un sfânt. Pentru că, daca un om se nevoiește o întreagă viață și nu știi daca se mântuiește, acești copii sigur se sfințesc. Un copil care moare va fi mereu mijlocitor, se va ruga pururi pentru părinți și rude”, este răspunsul pe care pr. Partenie Apostoaie îl dădea altădată.
Pentru prima dată în România, un film fantastic vine în sprijinul copiilor și al părinților care trec prin situații traumatizante.
Pentru prima dată în România, fondurile filmului merg către un centru de îngrijiri paliative pentru copii. Este vorba despre centrul Hospice din Adunații Copăceni, dar și către pacienții Hospice Casa Speranței, pacienți care necesită îngrijiri paliative. Acolo, cei mici beneficiază de toată atenția, de psihologi, medici, tratamente. Dar mai ales sunt împreună în suferință…
Și nu întâmplător filmul ”Copacul dorințelor” aduce în prim-plan una dintre cele mai iubite opere literare, cunoscută de toate generațiile, de la copii, la părinți și bunici. ”Amintiri din copilărie” revine astfel pe marele ecran (după ecranizarea Elisabetei Bostan din 1965), dar în ”Copacul dorințelor” avem de a face cu o adaptare aparte. O reinterpretare cu rol terapeutic, o narațiune în care regizorul include o serie de elemente menite nu doar să compună un fir al poveștilor, ci și să conțină o nouă semnificație, aceea a încercărilor pe care eroina principală le trece pentru ca dorința să i se îndeplinească.
Filmul este inspirat din fapte reale. Mara, o fetiță de 12 ani, suferă de o boală incurabilă. Ea trăiește alături de un bunic depășit de situație, care în final decide să își lase nepoata în grija celor de la Hospice. Aici lucrurile iau o cu totul altă întorsătură, personajele suferă transformări esențiale pe drumul aproape inițiatic pe care, deși îl străbat împreună, îl trăiesc separat.
În ciuda unui subiect de o gravitate copleșitoare, filmul este construit din momente pline de emoție, de speranță, de umor. Lipsită de dramatismul nelipsit în astfel de situații – dramatism pe care, totuși, spectatorul îl simte și nu îl ignoră – povestea Marei se derulează odată (și împreună) cu Nică, personajul atât de cunoscut al lui Ion Creangă. Mara se pomenește brusc în cireș, cu mătușa Mărioara blagoslovindu-l pe Nică, apoi trăiește aventura cu pupăza din tei, până la scena scăldatului.
Mijlocul prin care Mara este transportată în lumea poveștilor este un copac din curtea centrului Hospice.
Maturitatea și înțelepciunea Marei, conștientizarea în fața bolii, durerea fizică și psihică nu lipsesc din scenariul acestui film. Însă toate acestea sunt transpuse într-un mod extrem de delicat.
”Bunicule, când o să mor o să o văd pe mama?” / ”Ce spui, Mara? Copiii nu mor. Copiii se fac prinți sau prințese!”
”Ți-e frică?”, este întrebată Mara înaintea celei din urmă călătorii. ”Puțin”, spune fetița. ”Este tot o poveste”, sunt cuvintele care îi alungă fetiței teama.
Ne vom opri aici din dezvăluiri, pentru a oferi fiecăruia dintre dumneavoastră prilejul de a avea propriul drum inițiatic, propria călătorie în lumea poveștilor. O călătorie care, dacă o veți face, va contribui și la îngrijjirea cestor copii, prin biletul pe care îl veți achita.
Filmul ”Copacul dorințelor – Amintiri din copilărie” este realizat după un scenariu scris de Mihai Mănescu, Andrei Huțuleac și Matei Dima, în regia lui Andrei Huțuleac. Îi regăsim în distribuţie pe Maya Noelle Prediger, Matei Dima (Bromania), Cosmin Nedelcu (Micutzu), Teodor Corban, Grigorie Silișteanu, Ada Condeescu.
Filmul poate fi vizionat în aceste zile la Happy Cinema.
