De aproximativ o lună de zile, Curtea de Conturi efectuează un amplu control la Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale atît în privinţa prestaţiilor sociale gestionate de instituţie cît şi pe latura activităţii curente. Per ansamblu nu au fost depistate nereguli majore, cu excepţia unor cazuri a unor familii a căror copii au decedat şi care beneficiau în continuare de alocaţia de stat a acestora. Potrivit legislaţiei în vigoare aceste familii ar fi trebuit să informeze reprezentanţii AJPS despre decesul copiilor, lucru care însă nu a fost făcut, cu toate că alocaţia de stat, valoric, nu este una foarte mare.„
Sunt la noi în control de luna trecută, trebuie să termine. Este bine că vin, trebuie să vină. Analizează toată activitatea instituţiei şi pe prestaţii şi pe activitate curentă. Sunt ceva problemuţe, dar la modul în care nu au ţinut de noi, de aplicarea legii ci pur şi simplu de faptul că nu am fost informaţi de un copil decedat, sau de un părinte decedat, ei nu ne-au comunicat modificările. Conform legii fiecare beneficiar sau familie este obligat să ne comunice orice modificare intervine, decesul copilului, plecarea copilului în altă familie prin plasament”, a declarat
Sebastian Tocariu, director executiv AJPS. La nivelul judeţului Botoşani, numărul beneficiarilor de alocaţii de stat este de aproape 100.000. Potrivit conducerii AJPS, cazurile semnalate cu nereguli sunt foarte reduse în raport cu numărul beneficiarilor. „
Nu au multe astfel de cazuri, puţine, de exemplu cu decesul copiilor, vedem exact la finalizarea controlului dar erau undeva la vreo patru cazuri sau ceva de genul acesta la 100.000 de beneficiari. Deci copilul era decedat şi ei continuau să primească alocaţii de stat şi nu ne-a informat nimeni, cei de la Curtea de Conturi au venit ei cu o bază de date cu toţi decedaţii din judeţ”, a mai spus
Sebastian Tocariu. În aceste condiţii, părinţii care au beneficiat de alocaţii de stat ilegal vor fi nevoiţi să returneze banii.