Deși luni, 9 septembrie 2019, a început noul an școlar mai sunt multe lucruri de pus la punct în unitățile de învățământ din Botoșani. Iar unii părinți au început deja să se plângă de condițiile în care învață ai lor copii.
Și o fac în special pe rețelele de socializare. Astfel de probleme ar fi în Prisăcani acolo unde grupa pregătitoare ar fi fost mutată într-o sală mult prea mică. Asta susține un părinte care a postat un filmuleț unde învață acești copii.
„Copiii au fost scoși din clasa pregătită pentru ei și băgați într-o cameră de doi metri, murdară și fără spațiu de mișcare, iar învățătoarea certată de directoare că a îndrăznit să ceară altă clasă”,
susține un părinte.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Ciprian Manolache, este vorba despre 12 elevi care învață într-o fostă cancelarie. Și asta pentru că două dintre corpuri sunt în reabilitare.
Dar i s-ar transmis de către conducerea școlii faptul că acei copii nu învață în condiții improprii și se caută soluții în acest sens.
Ba chiar, Ciprian Manolache susține că miercuri este programată ședință cu părinții la care va lua parte și conducerea unității de învățământ și se va trata și această problemă. Sau cel puțin asta i-a promis directoarea liceului din Flămânzi.
„Grădinița Prisăcani este o structură a Liceului Tehnologic Nicolae Bălcescu. Din câte mi s-a spus la Prisăcani există trei corpuri de clădire, două dintre ele au intrat în reabilitare drept pentru care grupa aceea de preșcolari a fost mutată în corpul de clădire ce nu a intrat în reabilitare pentru un moment, acolo se fac reamenajări. Este vorba despre 12 copii care au fost mutați în cancelaria de la Prisacani transformată în sală de clasă ca soluție de avarie până vor fi reabilitate prin programul POCU cele două clădiri. Deocamdată asta este situația, nu avem alte spații de învățământ.
Ciprian Manolache, purtător de cuvânt ISJ.
De altfel, după ce reporterul Botoșăneanul a sunat la IȘJ pentru a cere un punct de vedere în acest caz, respectiva postare a fost ștearsă de pe internet.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024